inmormantarea si nu numai

Am fost de curand la o inmormantare. Ruda apropiata. Si zic asta nu doar pentru a defini strict relatia si de a o clasifica. Nici nu vreau sa ma scuz cumva. E vorba despre o doamna si pot spune multe lucruri despre ea pentru ca pastrez amintiri placute. O persoana foarte hotarata in ideile si deciziile ei, stia intotdeauna ce vroia/ dorea si nu-i pasa decat de judecata lui Dumnezeu, incapatanata, darza si puternica, incercata de viata, convinsa ca asta e soarta ei si supasa ei, impacata, moarta in saracie si chinuri, insa nascuta intr-o familie mare, intr-un sat de pe albia Dunarii, bogata doar pentru ca exista dragoste, primul copil al familiei Timofte, matura, autoritara si puternica sa aiba grija de alti 6 frati ramasi fara mama, o foarte buna bucatareasa, o femeie singura, o foarte buna bunica care a crescut si ingrijit 5 nepoti orfani de mama. A facut mancarea de la nunta tuturor nepotilor care s-au casatorit pana sa-i scada puterile si inima sa o lase. Era bucatareasa sefa. Se stia ca va fi mancare buna si ca toate treburile vor merge ca pe roate. Era placut sa mergi in vizita la ea. Stia sa te descoasa. Ni se parea ca mancarea ei e mai buna decat cea de acasa. Dumnezeu s-o ierte!

De data asta mi-am dat seama ce mi s-a parut intotdeauna straniu si interesant, in acelasi timp, la o inmormantare. Si am fost la multe inmormantari! La noi mortul se tine in casa 3 zile, in fiecare noapte se face priveghi. Ziua se plange/ boceste si noaptea se rade. Mie asta mi se pare colosal. Pentru fiecare persoana care vine sa-si ia ramas bun de la mort, cineva (bocitoarele sunt, de cele mai multe ori, persoane apropiate decedatului) anunta mortul de venirea acelui musafir printr-un bocet. Spune ceva despre acea persoana – nume, o amintire personala, ceva specific, o fapta. Chiar si numai numele insotit de fraze specifice bocetului de ramas bun. Imi amintesc ca de multe ori, chiar copil fiind, la priveghi, s-a intamplat sa rad cu lacrimi si sa ma tin cu mana de burta. Cred ca inmormantarea este evenimentul din familie care aduna cele mai multe neamuri (de la mic la mare) si ne-neamuri. Nu trebuie sa dai nici un ban. Aduci niste flori, cu sot, si aprinzi o lumanare. Vin sa-si ia ramas bun. Din mila. Stiu ca si ei vor ajunge acolo si sunt tristi. Chiar daca nu te-au simpatizat, vin sa te vada. Ca un ultim omagiu, amintire. Sa se aiba pe bune, Dincolo. Deci, se aduna toate neamurile, de grad mare, de grad mic, batrani, tineri, copii. Copiii se uita cu admiratie la verisorii mai mari pe care poate i-au vazut doar o data in viata lor. Pentru ca, cand le-a dat lor mustata, astia mai mari erau deja plecati in treaba lor si mai aveau si nasul pe sus. Incepeau sa povesteasca tot felul de intamplari si prostii pe care le facusera, se spuneau bancuri. Isi faceau farse unii altora – ex. legat de picioare, ascuns haine, pantofi, mancit pe fata cu diverse substante/ mancaruri cremoase.

Se simuleaza obiceiuri si fapte pe care decedatul le facea in mod normal, in viata lui de om. Se ridica si se inchina mancare si bautura in cinstea lui pentru ca mortul sa le ia cu el cand pleaca. Sa le aiba cu el, ca sa se hraneasca. O sa ia cu el, in mormant, si toate vorbele si amintirile care vor fi depanate de fata cu el. Nu ai voie sa injuri sau sa vorbesti de rau. Pe mort sau pe altcineva. Spalatul pe ochi – timp de trei zile – sub cosciug sta o cana cu apa si in fiecare dimineata mortul e spalat pe ochi. Iar cand e scos mortul din casa, cana este sparta. Se inveleste noaptea, dupa 12 noaptea, si se dezveleste dimineata. Are o lumanare aprinsa intre degete si ea trebuie sa-i faca lumina cat e ziua de lunga. Nu e lasat niciodata singur in casa. Si oamenii pot vorbi si se pot distra pentru ca mortul sa plece cu amintiri, voiosie si impacat cu el si cu ceilalti. Se boceste ca el sa stie cine vine sa-si ia ramas bun de la el si sa stie ca ne pare rau ca pleaca dintre noi. Dupa ce se scoate mortul din casa, se face curat in casa. Se dau haine de pomana – perna, patura, prosoape, strictul necesar – si se poate face si un pom incarcat cu de toate (covrigi, colaci, mere, bomboane). Preotul vine si-i face mai multe slujbe. In a treia zi vine popa sa ia mortul din casa, se merge la biserica – se tine o slujba si se ridica bucate, apoi se merge la cimitir. Pe drumul spre cimitir se fac opriri dese cand se da de pomana si se arunca cu bani. Dupa ce se pleaca de la cimitir oamenii se intorc acasa la mort si se da o masa mare, cu mancare calda, in cinstea decedatului care este pomenit tot timpul. Oamenii vorbesc si sunt voiosi. Se face multa coliva care se imparte la cimitir si apoi la masa. Mie imi place foarte mult coliva. Timp de 40 de zile se ridica la cimitir si se face pomana la un numar clar de zile. Mai exista si alte obiceiuri, dar o sa ma opresc aici pentru ca sunt mai degraba obiceiuri pagane, superstitii. Poti gasi gaina si la o inmormantare (o gaina vie trebuie sa sara peste groapa – nu inteleg semnificatia) si la nunta (nasului i se joaca gaina – una coapta deja – si el trebuie sa o prinda sau sa plateasca pentru ea; oricum, trebuie sa o aiba, altfel nu stiu ce pateste?!). Si sunt convinsa ca mi-au mai scapat. Tot ce am scris e din ceea ce am observat eu. Interpretarea imi apartine.

Cu siguranta la o nunta e mai multa veselie. Si pana la urma cred ca e normal. Cand te casatoresti se presupune ca ai toata viata inainte, iti faci propria ta familie si te desparti de parinti. Incepi sa procreezi. Oricum, e altfel, traiesti altceva. Exista muzica. Imi spunea cineva, de curand, ca in mod normal la o nunta ar trebui sa cante doar corul bisericesc si nu lautarii. Ceva trist de la o nunta?! Pot sa identific acum doar cantecul miresei – Ia-ti mireasa ziua buna. Inainte de casatorie se face o spovedanie a mirilor; trebuie sa tii post cateva zile si apoi mergi la popa si ii spui ce ai facut bun si rau. Ce ganduri ai. Nu cred ca in ziua de azi se mai face asa ceva. In plus, spovedania nu e un lucru rau si trist. Esti mai degraba serios. Dupa marturisire ar trebui sa te incarci pozitiv, sa te eliberezi. Bine, eu habar nu am, ca nu m-am spovedit niciodata. Doar cand eram copil si ne bagau la gramada, mai multi copii. Apoi ne intreba popa daca am fost cuminti, daca am mintit, daca ii ascultam pe parinti, daca invatam bine, etc…

Am declarat de curand ca as vrea sa fiu arsa atunci cand o sa mor. Mi se pare cel mai simplu. O jumate din cenusa sa fie aruncata pe munte si cealalta jumatate pe mare sau pe Dunare. Nu ma pot hotari. Nu cred sa am eu norocul asta…