metamorfoza la copaci

Uau! Asa mi-am spus cand i-am vazut. I-am vazut cu coada ochiului. Ceva mare in stanga mea. M-am oprit. M-am uitat. Am fost impresionata. Cu cata usurinta erau incolaciti… Culoarea si forma imi arata incordare. Niste muschi incordati si innodati sa se sustina unul pe altul. Cred ca ar fi mai relaxati daca ar fi cu totul in pamant. E greu sa fii asa dezgolit. Te simti neajutorat. Se uita toti in interiorul tau. Trebuie sa ai putere, sa fii mandru de tine, sa nu-ti pese. Sunt brate sau picioare? Stai, fara sa te uiti in sus, pana sa le vezi trunchiurile si coroanele verzi. Nu ridica ochii mai sus! Radacini, o sa spuneti voi. Da, lasa, hai sa facem pe artistii si sa mergem putin mai departe. Si, ce, nu ar putea oare sa fie niste oameni cu sus-ul in jos? Imi place sa cred ca sunt brate incordate si innodate, sa stea acolo impreuna multi ani de acum incolo. E mai natural sa te incolacesti in brate, decat in picioare. Asa capul devine pamant! De fapt nici nu am mai avea nevoie de cap. Si am gandi prin bratele alea innodate. Hrana ne-am lua-o din pamant si ar fi simpla, poate cateodata cu un exces de sare si minerale. Din picioare ne-ar creste mai multe picioare, mai mici si mai mari, apoi niste talpi-crengute-frunzulite si degetele-frunzulite pe care ni le-am racori in adierea vantului si ni le-am incalzi la soare. Vantul ne-ar gadila iar ploaia ne-ar pupa in talpi si degetele. Ne-am gadila unii pe altii si ne-am prapadi de ras. Ne-am putea lua chiar la trante, cand o batea vantul mai tare. Am avea o gramada de prieteni. Am sti exact care e scopul nostru in viata. Sa fixam pamantul, sa-i tinem umbra, sa primim animalele pe langa noi, sa crestem mari, sa fim verzi, galbeni, maronii, albi. Am fi tot timpul impreuna, ne-am intovarasi in ganduri, am imparti mancarea fara rautacisme. Frumos.
Oare sunt mama si tata, mama/ tata si copil, frati sau iubiti?