tura bicla, Campina

Am ramas datoare cu o tura. Cui, o sa intrebati voi. Mie, ca mi-am propus sa scriu despre ea. Si natiunii pasionate de bicicleta, dealuri sau munte, sport, actiune… S-a consumat acum doua saptamani, cand era soare pe cer si 20 de grade in termometre. A fost ceva spotan si rapid, un traseu propus de un domn, pe un forum. Acest domn era din Campina si cunostea bine zona. Intr-o zi de vineri mi-am spus ca ar fi interesant de incercat. Asa ca mi-am cautat tovaras din Bucuresti si am plecat spre Campina, sambata dimineata, cu acceleratul de Satu Mare care intotdeauna intarzie, dar are vagon special pentru bicicleta, mai corect spus, vreo 8 locuri special amenajate (adica suporturi). Am ajuns pe la 11 in Campina. Foarte cald. Am inceput sa-mi dau jos din haine si tot imi era cald. E tare greu sa faci efort cand ti-e foarte cald. Eu ma imbracasem de munte, pe vreme de toamna, ca doar fusese frig mai zilele trecute… polar, geaca de ploaie, 2 randuri de pantaloni… Noroc ca am avut ce dezbraca si apoi ce arata, decent, nu pieptul gol… aveam ceva colanti pe mine si un tricou cu maneca scurta. Hainele groase s-au dovedit, intr-un final, utile…. Seara… era deja frig. Dar, sa revin la tura. A fost, cred, cea mai dificila tura pe care am facut-o. De ce? A fost multa catarare… catarare abrupta, cu impins de bicicleta… poteca nu mai era poteca pentru ca peste ploile sau zapezile care au fost, au trecut carute, animale, apa si poteca era numai damburi, pietre si noroi. Asa ca am avut portiuni in care nu am putut inainta din cauza noroiului si damburilor si am impins la bicicleta. Am “tras” de bicicleta chiar si intr-o coborarare foarte abrupta si neuniforma, ca altfel nu stiu cum sa-i spun… iar franele nu ma mai tineau… Era sa cad de cateva ori… mi-am facut 3 vanatai zdravene pe picioare… am tipat… am simtit frica, cu adevarat… e dureros cand o simti…
Traseul a fost, dupa cum urmeaza: Cornu-(pe aici pe undeva, cred ca sus, pe plai, este o cruce mare ridicata de unii sa slaveasca pe altii) Plaiul Cornului – Plaiul Nistorestiului -(bucata asta, pana la varf, a fost criminala, mi-am dorit sa nu fi fost acolo… am tot impins la biciclete… e mult de urcat; si in acest moment esti in padure, nu mai vezi Campina in stanga) Vf. Frumos – (aici a fost o coborare foarte urata, tinut de bicicleta cu dintii, ca frane nu mai aveam decat pentru drum drept) Seciuri – drumul judetean de pe Valea Doftanei prin satul Lunca Mare – Campina, gara. In total au fost 42 km, plecat in jur de 12 si terminat in jur de 18:30.
Sa nu va inchipuiti ca acest traseu este marcat cumva si sa va spun culoarea si semnul. Te iei dupa poteca. Si cred ca te mai poti orienta dupa semnele cardinale si sa ai tot timpul in stanga drumul national. ca tu mergi spre interior si cumva pe diagonala. Nu ne-am ratacit si numai datorita domnului care cunostea bine potecile. Dupa ce cobori Vf. Frumos, e o rascruce de drumuri. Unul duce spre Secaria (cel din stanga, dar nu e urcare, e drept si apoi chiar coborare) si unul coboara (dreapta) spre Valea Doftanei, mai jos de baraj.
Pedalatul pe drum asfaltat a venit ca o minune, o rasplata a fricii si chinului indurat in catarare. A fost mai greu decat atunci cand mergeam pe munte cu rucsacul in spate. Cand am ajuns acasa, imi simteam toti muschii; maini, picioare, spate. A fost greu, dar mi-a placut.
Sa va mai povestesc din poze… fiti gata, incepem! nu de alta, dar peisajele au fost superbe
asta e dovada ca am fost cu bicla si ca era soare

asa se vede de la cruce… orice petec de pe vaile si dealurile astea e acoperit de cate o casa

exemplu de catarare… si tovarasii mei

pe aici am trecut

om la pamant…

doar peisaj si putina catarare

Daca pe dealurile astea gasiti un caine care vrea sa se imprieteneasca cu voi, eu zic sa va ganditi de doua ori. Noi ne-am imprietenit cu un caine, de altfel dragut, roscovan, jucaus, flamand… i-am dat de mancare iar l-a sfarsit ne-a facut o surprinza. S-a dus sa se usureze relaxat exact pe bicicleta mea, pe coarne (era culcata la pamant).
Cu ocazia acestei excursii am vazut urme de urs si am aflat ca exista solutii pentru momentele in care te intalnesti cu el. Sa faci mult zgomot: sa fluieri, sa vorbesti zgomotos, sa aprinzi o petarda… Asa ca pastreaza intotdeauna una la sfarsit de an, pentru intalnirele spontane cu ursii.