toamna pe bicicleta

Azi a fost o zi superba de toamna. Asta o stiti cu totii, fie ca ati stat in casa si ati vazut soarele pe geam iar doamnele stiriste v-au anuntat ca sunt peste 10 grade in termometre, fie ca ati umblat pe afara cu diverse activitati. Eu am fost cu bicicleta. In padure. Erau foarte multe frunze. Am realizat acest lucru abia cand am intrat pe o alee unde cineva/ ceva se jucase si imprastiase frunzele peste tot, cararea pentru pietoni nu se mai vedea si se formasera, pe alocuri, niste mormane de frunze. Desi pana atunci mersesem cuminte pe cararea pietenilor iar frunzele erau de-o parte si de alta, chiar sub nasul meu, nu-mi atrasesera atentia. Ma uitam inainte, ocoleam oamenii cu grija, sa nu cumva sa ma aventurez prea mult in campul de frunze, grijulie sa nu am suprize. Acum aveam chef de joaca cu frunzele. Cautam mormanele sa trec prin ele ca sa aud fosnetul, sa simt in sa diferenta de nivel si piedica pusa in roti de crengi si multimea de frunze prin care treceam. Mi-a placut ca am vazut oameni in varsta la plimbare, un batranel curajos sa se joace cu frunzele – isi tara picioarele prin frunze si mergea mereu in acelasi ritm. Era un fosnet la fiecare miscare. Nu s-a intimidat ca eu m-am oprit in fata lui si am facut poze. L-am admirat si m-am minunat de el. Imi plac batranii care stiu sa se bucure de lucruri simple pe care le ofera natura si fac lucruri pentru ca le e dor sa le faca.