ce spun calatorii mei

6 ian.

In vacanta asta de iarna am facut cateva drumuri lungi. Mi-a picat ca o sa vad multi oameni, ca ma voi distra, ca voi vedea multa zapada, ca voi face snowboarding, ca ma voi misca, ca voi invata, ca voi plange, ca ma voi supara, ca voi fi trista, ca voi rade, ca voi fi vesela. In plus, un prieten de la capatul unui drum mi-a spus ca lucrurile nu au cum sa iasa bine daca nu pornesc la drum cu inima deschisa si sa fac toate lucrurile astea din suflet. In acel moment am simtit ca mor si in starea de inconstienta, ruland toate momentele bune si rele mi-am dat seama ca eram tintuita in loc, fara sa ma pot misca. Si nu erau decat gandurile mele, alea complicate care nu fac decat sa te ingusteze, frica mea. Mi-am spus ca trebuie sa mai incerc o data si sa plec la fiecare drum pe care il voi mai face in viata asta cu voiosie si inima deschisa.
Am intalnit un calator batran si amarat. Un amarat beat, constient si vorbaret. Avea o pensie de 190 ron. (mai exista astfel de pensii?!) Da, avea chef de vorba. Nici nu-mi amintesc prima parte a conversatiei. Asta pentru ca a fost scurta si i-am spus ca-mi cer scuze ca-l intrerup dar as vrea sa citesc. Aveam o carte in mana. De fapt ma intrerupsese din lectura. A rezistat 10 minute fara sa vorbeasca. Apoi a inceput iar. Era chiar langa mine. M-a sfatuit sa nu mai citesc carti d’astea pentru ca nu sunt decat niste povesti inventate. Realitatea si frumusetea vietii consta in a comunica cu oamenii. Sa fi fost unul dintre intelectualii ponegriti ai vremurilor comuniste?! Nu stiu. Suna mai degraba a filozofie personala, in urma experientei de viata. Acum conteaza cat de bogata a fost experienta lui. Cica il cunoscuse pe Nichita Stanescu. (ca sa vezi, chiar pe nichita! si eu care am o sensibilitate pentru el …) Si el bea mult si statea cu ei de vorba prin baruri. Pana la urma calatorul batran a luat amenda de la nasu’. Nu avea bilet. S-a suparat nasu’ pe el … nu prea am inteles ce au avut de impartit. Probabil nasu’ este un prea domn.
Oricum, mi-am dat seama ca primim incontinuu semnale din jurul nostru. Nu trebuie decat sa le pui cap la cap si apoi sa le comunici celorlalti din jurul tau. (Pot fi doar semnale care sa-ti aminteasca ca ai putea reciti ceva de nechita stanescu.) Cu siguranta unii te vor auzi. Cum zice nenea asta. Dar cum ramane cu cartile inspirate din intamplari adevarate? Ele de ce nu merita atentia? Si de ce sa nu traiesti fericirea din imaginatia altora? Si pana la urma filmele sunt altfel decat cartile?
Apoi a fost un calator student care facea scoala in Germania si venea in vacanta. Istorie. Vroia sa se specializeze in istoria antica; o bucata din ea. Nu avea de gand sa se intoarca in Romania. Nu mai avea aici decat o matusa si ceva prieteni. Parintii il indrumau spre diplomatie. In fata lui m-am simtit batrana. Mai ales ca-mi vorbea cu dvs.. l-as fi sfatuit sa vina in romania si sa faca pentru noi diplomatie. Cu ce puteam sa-l ademenesc?! Nimic.
A fost seara intalnirilor cu romani fericiti. Fericiti pentru realizarile lor de peste hotare. Urmatorul calator a fost o domnita care lucra in elvetia ca cercetator in fizica medicala (cercetarea aparatelor speciale folosite in medicina; tot ce inseamna radiologie sau tratamente pe baza de campuri magnetice/ semnale; facea experimente pe soareci; asta am inteles eu din explicatiile ei). Plecase cu o bursa in franta; si-a facut doctoratul la lion si de un an lucra in elvetia cu un mare savant. Oricum, interesant as spune. Iar mie imi place sa ascult oamenii. Pe toti acesti calatori i-am lasat sa vorbeasca, sa povesteasca. S-au simtit foarte bine sa-mi vorbeasca despre ei. Am pus intrebari. Intr-o ora cunoasteam toata ascensiunea profesionala a cercetatoarei. Stiam ca romanii sunt rai. Ca a ajutat cativa prieteni sa vina in franta, sa primeasca o bursa si apoi sa se descurce, dar ca toti au dezamajit-o. Ca sunt gelosi, invidiosi, rai, egoisti. Ca a avut un profesor indrumator care nu a ajutat-o deloc in cercetarea de doctorant, ba, mai mult, a profitat de munca ei si a incercat sa culeaga chiar ea roadele. Ca aceasta profesoara avea doar 3 articole stiintifice publicate de ea singura si alte 4 articole publicate impreuna cu ea. Foarte slab. Foarte slab. Ca ea are deja 30 de articole publicate. Chiar acum in decembrie i-a mai fost unul publicat. Ca profesoara asta, o mare profitoare, habar nu avea de experimentele pe care le facea si ca era normal sa nu aiba habar daca ea venea la munca la 9:30 si pleca la 5:30; avea si copii. Si se axase mai mult pe latura pedagogica. Intelegeti … nu va mai spun ca simt ca va plictisesc iar eu incep sa-mi pierd rabdarea. Ca francezii sunt niste socialisti, ca nu-si doresc deloc sa se dezvolte profesional. Se multumesc cu pozitia pe care o primesc. Ca nu tin la competitie. Ca sunt pentru drepturi si averi egale pentru toata lumea. Ca sarcozy e mai capitalist si multi francezi nu-l plac. Ca elvetienii sunt mult mai buni si mai ok, asa, ca tovarasi de munca. Sunt saritori si dispusi sa te ajute la necaz, ca le plac provocarile. Ca daca ar fi sa emigreze definitiv (si in acest caz si-ar lua si parintii, pentru ca e singura la parinti) ar alege australia pentru ca sistemul lor de vize este mult mai simplu si au un sistem de asistenta sociala mai bun, flexibil.
Ei da, am aflat multe in calatoria mea. Nu stiu la ce o sa-mi foloseasca toate aceste informatii … Doar sa ma gandesc la conincidenta ca in ultima saptamana am auzit foarte des subiectul australia si poate ca ar trebui sa ma gandesc si eu serios: unde e mai bine? Aici sau acolo? Imbatranesc cu adevarat dar asta e, nu mai pot intineri. Sa ma intreb inca o data: cine sunt mai buni? noi sau ei? cum sunt romanii? Oare calatoarea mea nu era cumva exact cum spunea ea despre francezi sau despre romani? De unde stia ea ca definitia despre francezi era corenta? Cati francezi cunoscuse ea? Si in ce mediu – doar cel universitar, de cercetare?! Un mediu mai degraba sub autoritatea statului. Bine, in elvetia aveai posibilitatea sa-ti castigi proiectele si sa le organizezi singur. Da, asta impunea spiritul competitional. Pana la urma, nu ramane ea roman? Poate fi ea un elvetian sau australian de cinste?

Reclame

Un răspuns to “ce spun calatorii mei”

  1. Tamara ianuarie 6, 2008 la 9:11 pm #

    Frumos articol … mi-ar fi placut sa fiu si eu in acel mijloc de transport … probabil ca m-as fi intretinut de minune cu doamna … parea un teren bun de polemica:)…constructiva…poate ne spui pe ce ruta gasim asemenea personaje

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: