picnic lunch

20 ian.

Cine nu are parte de un picnic lunch in fiecare zi, nu exista.
Numele mi-a fost inspirat de un prieten. Care, de altfel, se descurca foarte bine in a defini lucruri si concepte. Fenomenul l-am descoperit si constientizat chiar saptamana care numai ce s-a dus. Si asta pentru ca sunt o sclifosita in ceea ce priveste mancarea si ca de pe urma mea se pot satura inca o mana de oameni. Si stiu ca numai cateva articole mai jos vorbeam despre „manac, exist si sunt optimist”. Despre pofta mea de mancare care o luase razna si care chiar m-a tinut cateva zile. Nu, pofta de mancare am. Mi se face foame. Si mananc. Doar ca mancarea trebuie sa fie exceptional de buna si gustoasa ca eu sa mananc cu pofta. Adica mancarea facuta de mama. Cateodata chiar si de mine. Sau facuta de altii – sunt sanse mici ca eu sa nu stramb din nas. Pot spune ca ma pricep la gatit. Pun suflet. Am cateva feluri de mancare pe care le-am tot facut si imi si ies. Si exista doar cateva feluri de mancare care imi trezesc cu adevarat papilele gustative. Dar sa revin la noul concept. Cum e cu acest picnic luch. Foarte simplu. Exact ca la un picnic. Toata comunitatea adunata la iarba verde aduce cate ceva. Sau se cumpara multe chestii la comun. Pentru ca la picnic se merge in numar mare, rude, prieteni, purcel, catel si fiecare are pofta de cate ceva sau altceva. E bunastare si indestulare. Si poate avea loc si pe varf de munte. Mie ala imi place cel mai mult. Cand scoti din geanta tot ce ai si toate ti se par bune pentru ca simti cum foamea te ia cu asalt si ai manca orice. Chiar daca e mancare uscata, incepi sa le amesteci pentru a obtine un gust mai bun. Sau cand pleci la drum si ca prostul nu-ti iei nici apa destula, nici mancare, pentru ca te gandesti ca e doar un traseu de 2 ore. Si nici amicii tai nu se gandesc. Si odata ajuns la destinatie ai norocul sa dai peste niste oameni de treaba, tarani localnici, uitati de Dumnezeu, si le faci o intrebare: Au ceva slana si apa sa ne aduca? Sigur ca da. Slana, ceapa si cateva felii de paine de casa nu inseamna nimic pentru muntenii-apuseneni. Avantajul unui picnic lunch e ca se poate servi foarte usor si la serviciu. Se poate indeplini doar daca compania la care lucrezi are o sala de mese unde comunitatea se poate aduna si imparti impresii si bucate. Si nu e picnic daca trocul de mancare se realizeaza doar din politete si pofte. Soarta te ia intr-o zi prin surprindere si te lasa cu buza umflata: fara mancare. Fie ca mancarea pe care ti-ai comandat-o de la cantina corporatiei e facuta in bataie de joc si refuzi sa mananci pentru ca nu vrei sa-ti bati joc de tine. E suficient cat de batut de soarta esti. Fie ca nu ti-ai adus deloc mancare si ti-e si foarte lene sa te gandesti ce anume ai vrea sa mananci. Fie ca esti plictisit de tot ce inseamna mancare. Fie ca ai o zi mai proasta si dormi pe tine de somn. Fie ca portia de mancare te doveste. E mult mai mare decat poate primi stomacul tau. Asa ca o imparti. Oamenii sunt pofticiosi. E foarte usor sa gaseti un partener de masa. Esti la masa cu multi oameni care au diverse mancaruri si pui ochii pe mancarea unuia doar pentru ca simti ca e mai buna decat a ta. Oricum, intotdeauna mancarea altuia e mai buna decat a ta. Tin minte ca eram mica si ma duceam la matusa mea sa mananc sau sa o rog sa-mi faca nu stiu ce prajitura doar pentru ca eram convinsa ca ea le facea mai bune decat mama. Cum spuneam, intr-o zi din saptamana trecuta am avut ocazia sa mananc multe feluri de mancare. Cativa colegi s-au oferit sa-mi dea cate ceva. Si a fost minunat. M-am saturat si m-am si distrat in acelasi timp. Am mancat cu pofta si toate mi s-au parut foarte gustoase. In plus, iti da sentimentul de liberate.
Va doresc sa aveti parte in fiecare zi, oriunde ati fi, de un picnic lunch.

                   picnic, Padina, la malul paraului, 2007

Reclame

2 răspunsuri to “picnic lunch”

  1. engambament martie 26, 2008 la 10:45 pm #

    dap, abia acum am vazut ce scrie pe tricou. varianta pe care mi-o amintesc eu e ‘o sa fie bine si la vara cald’…

  2. floricica martie 26, 2008 la 11:22 pm #

    da, ce sa zic?! tu stii mai bine, ca e vorba ta. eu doar am imprumutat-o si am mai spus-o si altora. cam asa se intampla cu toate vorbele preluate dupa ureche sau pe cale orala. sunt stirbite. asa or fi ajuns si baladele romanilor?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: