cum a fost la nunta?

14 iul.

Vrei sa-ti povestesc?!
A fost o nunta lunga. Ca de poveste. Pana in zori de ziua. Cum rar mai intalnesti la oras, in zilele noastre. Atat pot sa spun. Ca mirii si nasii erau frumosi … asta e de la sine inteles. Meseni multi si veseli, clar …
Dar mai bine va povestesc despre mine. Ca-s tare mandra de mine … Cum m-am pregatit de nunta.

Dupa o zi intreaga de umblat de colo-colo am ajuns acasa pe la 6 (a se citi seara). Am dormit pana pe la 7. Si m-am dat jos din pat cu gandul sa ma pregatesc de sarbatoare abia pe la 7:30.
Am facut un dus, mi-am facut freza (a se citi spalat pe cap si ciufulit), mi-am taiat unghiile. Astea-s intimitati. Asta sa nu credeti ca mi-a luat 5-10 minute. Nu stiu sa va zic cu exactitate pentru ca pierdusem notiunea timpului. L-am regasit abia cand era vreo 9:30 si am intrat in criza de timp. Dar ce am facut pana atunci?! Multe. M-am chinuit sa imbrac rochita. Vorbesc de aceeasi rochita cu bulinute si dungulite. Bine, initial ma gandisem sa o si calc ca mi se parea sifonata. Am incalzit fierul si am inceput sa o calc. Dar pentru ca era creata, daca o calcam pe o parte, se faceau cute pe cealalta parte. Nu puteam sa o tin intinsa. Aluneca. Asa ca am renuntat. Dupa ce m-am incalzit teribil si incepeam sa devin nervoasa. Aveam din nou notiunea timpului. M-am mai uitat la ea o data si mi-am spus ca nu e chiar asa sifonata. De fapt, asa e ea. Genul de material care nu se sifoneaza desi pare putin … Apoi am imbracat-o. Imi era foarte cald. Si mi-a intrat greu pe cap. Avea snurul legat si dupa ce am reusit sa o trag pe mine mi-am dat seama ca snurul era prea strans. Am dezlegat snurul intinzand mainile la spate, spre ceafa. Ba pe deasupra capului, ba pe dupa umar. Am reusit sa desfac snurul. Insa nu asta era solutia. Snurul era piesa de rezistenta de la aceasta rochita. Lega decolteurile – fata-spate. Nu v-am spus. Pe langa bulinute si dungulite, aceasta rochita avea doua decolteuri. Foarte adanci. Fata-spate. Fara snurul legat, rochita ar fi cazut de pe mine. Bine, daca as fi fost mai solida, rochia s-ar fi putut opri in umerii mei lati. Dar asta e doar teorie. Asa ca dau sa leg snurul cu rochia pe mine. Ma intand, ma invart, dau ochii peste cap in cautarea disperata a celor 2 catele ale snurului, ma dor mainile de atata intins, ametesc, obosesc, transpir. Ma leg. Nu, prea strans. Nu e bine. Desfac snurul. Ma gandesc. Imi vine o idee – sa dau rochita jos si abia apoi sa leg snurul. Simplu de zis. Deci, ma dezbrac. Dar ce fac acum? Ca trebuie sa stiu cat anume sa leg. Adica ar trebui sa-mi masor spatele. Cum sa-mi masor eu, singura, spatele? Cum altfel sa fac? Cat de larg sa stiu sa leg snurul? Offf … Ce ma enerveaza! Hmmm! Ma scancesc. Ce bine ar fi fost sa fie fie cineva cu mine … Bine, mai incerc o data si daca nu-mi iese sun un prieten. Ma suna cineva. Ce mai vrea?! Sa ies la joaca. Nu, ca eu ma chinui sa-mi leg un snur si apoi ma mai duc si la nunta. Nu-i nimic, dupa nunta. Sunt deja nervoasa. Foarte nervoasa. Leg snurul, cum o fi. Imbrac rochita. Ei, ceva mai bine! Foarte larg. Nu e bine! Offf … Innebunesc! Ce fac? E asa tarziu! Sunt deja epuizata si fara chef sa mai merg undeva. Nu mai suport sa ma mai dezbrac o data. Deci, sa ma calmez. Daca o dau jos nu rezolv nimic ca risc sa leg prea larg. Nu stiam unde sa fac nodul. Si, de fapt, trebuia sa fie funda. Daca incerc sa-l leg cu ea pe mine tot nu e bine. Pentru ca atunci cand ridic mainile sa prind snurul, deja spatele meu se comprima si tind sa strang mai mult. Nu. Trebuie sa leg undeva intre. Ce am legat cu ea pe mine si ce am legat cu ea jos. Deci, imi mai dau o sansa, cu incredere in judecata mea, si leg snurul cu ea pe mine. 🙂 gata! Asta e. Nu e ideal, dar merge. Sta rochia pe mine. O trag ceva mai mult pe umeri si e numai bine. Sunt fericita. Urmatoarea miscare. Decolteul din fata e prea mare iar daca stau putin, doar putin, mai aplecata mi se vad tatele. Si parca n-as vrea sa am un stres in plus si toata noaptea sa-mi urmaresc tatele daca ies din decolteu sau nu. Asa ca iau decizia de a intrerupe decoulteul ceva mai sus, cu o brosa. Foarte frumoasa. In forma de inimioara si cu mult sclipici. Dar prinsul unei brose nu e o chestiune chiar asa de simpla. E greu sa prinzi partile unui decolteu. Decoulteu care se opreste acolo unde a vrut croitorul si nu unde vrei tu. Eu vreau mai sus, dar sa vad daca voi avea ce prinde. Si, atentie, astfel incat materialul sa nu se increteasca. Nu pot sa prind partile. Si daca apuc sa prind, cand bag acul de la brosa, imi scapa una dintre parti. Materialul e lunecos putin. Si mi-e frica sa apas mai tare pe brosa sa nu se strice. Sau sa cada sclipiciul de pe ea. Asa ca iau decizia sa dezbrac rochia. Odata snurul legat ma gandesc ca nu mai exista nici un pericol. Ca si facut. Prind brosa. Ma imbrac din nou. Himm! Ceva nu e bine. Brosa e stramba. Si e prea jos. Nu, trebuie o idee mai sus. Bine. Mai incerc o data. Dar nu ma mai dezbrac. Simt valuri-valuri de caldura in tot corpul. Numai enervandu-ma. Sunt hotarata sa prind brosa. Ceva mai sus si drept. Prind partile decolteului, infing acul intr-o parte, strapung in partea cealalta, inchid acul brosei. Ma uit in oglinda sa vad rezultatul. Ma aplec. Ceva mai bine. Brosa tot nu e dreapta dar renunt. Atata timp cat tatele stau la locul lor, ma declar multumita. Cred ca tot circul asta a durat cam o juma’ de ora. Acum sa ma machez. Imi cumparasem un fard albastru, inchis la culoare. Asa ca, la capitolul asta, stiam clar cum o sa fac. Vroiam sa ma inchid la ochi. Si doar sa deschid putin cu alb-argintiu. Termin un ochi. Nu-mi place. Imi zic ca totusi un ochi nu e suficient ca sa ma puna in valoare. Continui. Nu, e o culoare prea inchisa si nu ma prinde bine. Ma stramb. Sunt foarte dezamagita. Ce fac? Ma demachez. Eram iar nervoasa. Si botoasa. Ma uit la ceas. E mai bine de 10. Acum nu mai stiam cum sa ma machez si nu ma puteam hotari. Mi-am zis ca in starea in care sunt nu-mi trebuie decat ceva simplu. Cand sa ma machez a doua oara, imi tremura mana. Nu mai aveam rabdare. Iau o pauza. Si imi este foarte cald … Intr-un final m-am machiat. Simplu. Nu am mai facut nici o combinatie de culori. Nu as fi fost in stare. Uha! Am terminat. Pana la urma e ok si asa. Gata, acum poti sa pleci, imi zic. Dar cu ce? Imi aduc aminte ca nu mi-am comandat taxi. Gasesc un taxi abia dupa 10 minute de cautari. Vine in 10 min. Nu mai am rabdare. Ma invart prin casa. Ma linistesc gandindu-ma ca oricum, sa zbor nu pot, asa ca nu-mi ramane decat sa ma calmez; sa fiu realista ca, da, am intarziat; ca, da, numai din cauza mea; ca, pana la urma e de bine, eu voi ajunge la nunta. Dau sa plec. Imi amintesc ca nu m-am dat cu rimel. Ma intorc din drum sa ma dau cu rimel.
Sun o prietena sa-i dau de veste ca am reusit sa ma urc in taxi si sa plec spre distractie. Ce poate sa-mi spuna?! Ma cearta. Si ii dau dreptate. Dar eu nu am vrut … Intarzierea fusese planificata, ce-i drept, dar atat cat ii sta bine unei domnisoare. Au fost niste impedimente majore care m-au facut sa intarzii atat de mult. Pe cuvantul meu. Si chiar m-am distrat.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: