in orasul fara limite

17 oct.

la Studio au fost niste zile ale filmului spaniol. mi-am stabilit o zi si am ales un film. ana ma insoteste, i-a placut si ei ideea de a merge la un film spaniol fara sa stii nimic despre el.
in deschiderea filmului vorbim despre mancare, cum ana gateste chestii sofisticate, iar eu trag concluzia ca nu-s in stare sa gatesc decat chestii traditionale. exemplu, mamaliga. asa ajungem sa ne imprietenit cu vecina din stanga careia i-am trezit simturile si poftele pentru o mamaliga mancata in straturi.
filmul incepe in mister. din primele imagini nu intelegi, dar e foarte important sa le tii minte pentru ca vei avea nevoie de ele mai tarziu, cand filmul devine mult mai antrenant in actiune si deslusirea misterului. niste picioare goale care merg grabite pe niste holuri, trepte, alergate de niste domni la parpalac. picioarele se dovedesc a fi ale unui batran foarte speriat, se misca greoi, tremurand, alearga si se opreste la marginea terasei unui bloc. e intuneric. tine in mana un nasture, camera se concetreaza pe nasture care aluneca din mana. nasturele era o parola. dupa aceste cateva scene pline de mister, actiunea se muta intr-o realitate pe care incepi sa o intelegi. o familie spaniola se reuneste la paris, in jurul tatalui senil si bolnav – max (batranul care mai devreme alerga speriat), care mai are putin de trait. urmeaza o ora de activitati desfasurate in jurul batranului care e supravegheat sau a unor membri ai familiei, pentru a se face prezentarile. e o mama scorpie, trei frati – unul care e mamos si face tot ce spune mama, e insurat cu o doamna care il iubeste pe cel de-al treilea frate, mezinul, al doilea care are ca amanta pe bona si o sotie vorbareata, cu temperament, si doi copii. ei, mezinul – victor – face tot filmul. conform vecinei din stanga, e barbat bine, arata cel mai bine dintre toti ceilalti frati, si nici nu pare mic de inaltime. ii dau dreptate, arata bine. pe langa ca arata bine, as spune ca e si cel mai destept si sensibil la starea tatalui sau. e singurul care isi da seama ca ceva nu e in regula cu tatal sau, pe langa faptul ca are o boala grava la plamani.
batranul e senil si vorbeste in dodii ca este urmarit sau ca trebuie sa salveze pe cineva, rancel. vorbeste despre orasul fara limite si ca rancel trebuie salvat, sa-i spuna cineva sa nu i-a trenul.
sunt momente cand nu intelegi nimic. nici ce e orasul fara limite. iti trebuie rabdare pentru ca a doua ora este deja palpitanta si te prinde. vrei sa deslusesti misterul. victor intra in jocul batranului senil si incepe sa descopere, incet si greu, povestea adevarata a tatalui sau. povestea e socanta, cel putin pentru mine prin efectele pe care le are. e usor exagerata prin contextul care o genereaza, insa sunt convinsa ca efectele, sentimentele si motivele pot fi aceleasi indiferent de personaje si modul in care s-ar combina ele.
batranul, in jur de 70 de ani, a citit cartea „orasul fara limite” care tind sa cred ca e sf, si retraieste acum, in paris, ceea ce i s-a intamplat cu 40 de ani in urma, insa cu si mai multa tensiune si mister, intr-un fond dat de cartea citita. rancel este autorul cartii si iubitul lui din tinerete pe care l-a tradat; actuala lui sotie il denuntase pe rancel la politie pentru activitatile pro-comuniste pe care le desfasura. rancel a primit 10 ani de inchisoare iar max s-a insurat cu scorpia. raportul politiei privind viata lui rancel spune ca acesta a murit in inchisoare de pneumonie. probabil asta era minciuna cu care traise max multi ani.
filmul m-a impresionat doar gandidu-ma ca cel putin o astfel de poveste exista in realitate. si nici macar nu trebuie sa urmeze exact firul epic al acesteia. chiar si in film poti regasi alte cateva povesti simple de tradare, de insemnatate mai mica, ca sa o scoata in evidenta pe cea a batranului, iar personajele par sa faca fata cu bine. sa traiesti 40 de ani intr-o schita de viata pe care sa nu o intelegi si nici sa o doresti. sa nu ai curajul sa recunosti cine esti. sa ascunzi adevarul sau sa lupti cu un secret. sa nu poti uita ca ai tradat. sa te simti vinovat, sa nu poti uita si chiar sa innebunesti de dorinta de a avea totul inapoi, pentru ca stii ca acum ai face tot posibilul sa-l salvezi pe celalalt.
filmul mai impresioneaza prin final. tot de la vecina mea aflu ca ea nu a vazut niciun film american care sa aiba aceasta finalitate. ana spune ca ar fi facut alt final, i-ar fi placut ca batranul sa ajunga sa-l vada in gara pe rancel, ajutat de mezin, si sa-l „salveze”. eu zic ca batranul a aflat adevarul, a inteles… nu ar mai fi avut ce sa salveze. doar sa aiba linistea ca il vedea pe rancel si stia ca e bine sau ca rancel l-a iertat. oricum, nimic din ceea ce putea sa fie nu va mai fi. nici daca finalul asta s-ar fi intamplat mult mai devreme in viata lui max, nu s-ar fi schimbat nimic. e greu sa traiesti cu unele greseli. ori suntem noi niste fraieri si, de fapt, viata s-ar putea trai mult mai usor?!

Reclame

Un răspuns to “in orasul fara limite”

  1. ana octombrie 19, 2010 la 4:09 pm #

    „ori suntem noi niste fraieri si, de fapt, viata s-ar putea trai mult mai usor” – la asta m-a apucat rasul si am hohotit asa cateva minute pentru ca simt ca este adevarat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: