Arhiva | ce am invatat azi RSS feed for this section

dansati, dansati

13 Sep

o sa fie o referire scurta. nici macar nu l-am vazut 3D. daca vrei sa vezi corpuri multe in miscare, fara nicio incorcare si frustrare, ritm, forta, sa asculti muzica buna, maini si picioare expresive, trupuri in suferinta si lupta, in bucurie, filmul asta le ofera pe toate si o sa-ti prinda bine sa-l vezi. eu am fost impresionata. in special de creativitate, de integrarea elementelor naturale in dans, trupurile frumoase in miscare, miscari pe care nu le-am mai vazut, miscari extrem de sugestive, faptul ca am vazut dansatori in varsta a caror trupuri se miscau cu usurinta si expresivitate… eu ma gandesc ca o sa am un trup urat la 50 de ani… ei, dansatorii astia erau liberi de acest gand si ramaneau frumosi. extrem de curajoasa in exprimare, in miscare, in combinatia persoanele… mi-a placut la nebunie apa pe trupurile dansatorilor, apa aruncata, senzatia piciorului in apa sau pe pamant…

este vorba despre PINA

 

o cronica

acum aflu ca a existat si o miscare in Bucuresti… frumos

Anunțuri

ce esti tu, ma?!

15 Ian

tu care citesti, nu trebuie sa raspunzi. si nu ca nu m-ar interesa sa stiu despre tine… ba da, sunt foarte curioasa… mi-ar placea sa fiu o gaza, uite, o gargarita, si sa stau in parul tau si sa merg oriunde mergi tu si sa te urmaresc… apoi, sigur as vrea sa ma imprietenesc cu tine si sa fac pe sfatoasa, ca sa te apar de rele… apoi te-as imbia sa ma duci la munte, sau daca ar fi vara la mare, unde m-as da de trei ori peste cap si m-as transforma in om ca sa pot face o baie in mare. intrebarea e dificila si cere un raspuns grandios, iar daca nu ai trecut printr-un proces dur de auto-cunoastere, sigur nu vei cunoate adevarul.
insa, sa-ti spun despre ea… e o intrebare pe care am auzit-o de multe ori, chiar de curand, si am invatat-o pe de rost. ea se pune intr-o atmosfera incordata, intr-o cearta in care descoperi ca celalalt te-a mintit, cand te enervezi pe celalalt si vrei sa-i demonstrezi ca e mai prost decat tine. daca iti spune un adevar care te supara si vrei sa te razbuni, il intrebi ce este EL. EL este omul, o persoana. sa specific, sa nu care cumva sa va ganditi ca este vorba despre un barbat. nu o sa-i treaca prin minte sa-ti spuna ca EL e el, asa cum il stii, sau prietenul tau, sau soarele tau, sau persoana pe care spuneai ca o iubesti. intrebarea o sa-l ia prin suprindere si o sa raspunda „da’ tu ce esti, ma?” sau chiar o sa mai completeze „crezi ca esti mai grozav decat mine?”. tu atunci sa-i spui „nu ai fi ceea ce esti fara mine!”.
am invatat toate acestea de-a lungul experientei mele de viata… iar o intamplare recenta mi-a confirmat-o. era o seara minunata de noiembrie pe care mi-o petreceam la mine acasa, invartindu-ma prin casa dupa o zi muncitoreasca. cred ca era vreo 11 noaptea, pentru ca, tin minte, eram deja in pijamale. liniste. la mine parca mergea tv-ul pe un post de muzica. deodata se aud tipete si vorbe rasptite. inchid tv-ul, ca sa inteleg primejdia. ceva despre un sms, apoi curva, apoi „lasa-ma in pace”, apoi „ce esti tu, ma?”, apoi „dar tu ce esti, ma?”, „nu esti nimic!”, „lasa-ma”, „nu te apropia de mine”. toate acestea veneau de la niste vecini, cu un etaj mai jos. supararea, nervii si agitatia erau maxime. tropote. amenintari de palme. pentru ca-s pacifista si vreau ca toti oamenii sa fie fericiti, mi-a venit un gand si m-am si executat – sa salvez pe cineva! asa ca, am iesit pe usa, in pijamalele mele roz, si am coborat hotarata. am ajuns in fata usii in cauza si am inceput sa bat tare. am facut asta de cateva ori. in acelasi timp, s-a lasat tacerea iar eu am dat un pas inapoi. in urmatoarea secunda eram deja cu un etaj mai sus, la mine in casa. in urma mea cineva iesea din casa cu pricina, trantind usa si injurand. imi tremurau picioarele. mi se facuse brusc frica si mi-am dat seama cat de nesabuita am fost. apoi am ras. astia se certau ca chiorii iar eu puteam sa mananc o bataie pe bune!
apoi a fost liniste.

in orasul fara limite

17 Oct

la Studio au fost niste zile ale filmului spaniol. mi-am stabilit o zi si am ales un film. ana ma insoteste, i-a placut si ei ideea de a merge la un film spaniol fara sa stii nimic despre el.
in deschiderea filmului vorbim despre mancare, cum ana gateste chestii sofisticate, iar eu trag concluzia ca nu-s in stare sa gatesc decat chestii traditionale. exemplu, mamaliga. asa ajungem sa ne imprietenit cu vecina din stanga careia i-am trezit simturile si poftele pentru o mamaliga mancata in straturi.
filmul incepe in mister. din primele imagini nu intelegi, dar e foarte important sa le tii minte pentru ca vei avea nevoie de ele mai tarziu, cand filmul devine mult mai antrenant in actiune si deslusirea misterului. niste picioare goale care merg grabite pe niste holuri, trepte, alergate de niste domni la parpalac. picioarele se dovedesc a fi ale unui batran foarte speriat, se misca greoi, tremurand, alearga si se opreste la marginea terasei unui bloc. e intuneric. tine in mana un nasture, camera se concetreaza pe nasture care aluneca din mana. nasturele era o parola. dupa aceste cateva scene pline de mister, actiunea se muta intr-o realitate pe care incepi sa o intelegi. o familie spaniola se reuneste la paris, in jurul tatalui senil si bolnav – max (batranul care mai devreme alerga speriat), care mai are putin de trait. urmeaza o ora de activitati desfasurate in jurul batranului care e supravegheat sau a unor membri ai familiei, pentru a se face prezentarile. e o mama scorpie, trei frati – unul care e mamos si face tot ce spune mama, e insurat cu o doamna care il iubeste pe cel de-al treilea frate, mezinul, al doilea care are ca amanta pe bona si o sotie vorbareata, cu temperament, si doi copii. ei, mezinul – victor – face tot filmul. conform vecinei din stanga, e barbat bine, arata cel mai bine dintre toti ceilalti frati, si nici nu pare mic de inaltime. ii dau dreptate, arata bine. pe langa ca arata bine, as spune ca e si cel mai destept si sensibil la starea tatalui sau. e singurul care isi da seama ca ceva nu e in regula cu tatal sau, pe langa faptul ca are o boala grava la plamani.
batranul e senil si vorbeste in dodii ca este urmarit sau ca trebuie sa salveze pe cineva, rancel. vorbeste despre orasul fara limite si ca rancel trebuie salvat, sa-i spuna cineva sa nu i-a trenul.
sunt momente cand nu intelegi nimic. nici ce e orasul fara limite. iti trebuie rabdare pentru ca a doua ora este deja palpitanta si te prinde. vrei sa deslusesti misterul. victor intra in jocul batranului senil si incepe sa descopere, incet si greu, povestea adevarata a tatalui sau. povestea e socanta, cel putin pentru mine prin efectele pe care le are. e usor exagerata prin contextul care o genereaza, insa sunt convinsa ca efectele, sentimentele si motivele pot fi aceleasi indiferent de personaje si modul in care s-ar combina ele.
batranul, in jur de 70 de ani, a citit cartea „orasul fara limite” care tind sa cred ca e sf, si retraieste acum, in paris, ceea ce i s-a intamplat cu 40 de ani in urma, insa cu si mai multa tensiune si mister, intr-un fond dat de cartea citita. rancel este autorul cartii si iubitul lui din tinerete pe care l-a tradat; actuala lui sotie il denuntase pe rancel la politie pentru activitatile pro-comuniste pe care le desfasura. rancel a primit 10 ani de inchisoare iar max s-a insurat cu scorpia. raportul politiei privind viata lui rancel spune ca acesta a murit in inchisoare de pneumonie. probabil asta era minciuna cu care traise max multi ani.
filmul m-a impresionat doar gandidu-ma ca cel putin o astfel de poveste exista in realitate. si nici macar nu trebuie sa urmeze exact firul epic al acesteia. chiar si in film poti regasi alte cateva povesti simple de tradare, de insemnatate mai mica, ca sa o scoata in evidenta pe cea a batranului, iar personajele par sa faca fata cu bine. sa traiesti 40 de ani intr-o schita de viata pe care sa nu o intelegi si nici sa o doresti. sa nu ai curajul sa recunosti cine esti. sa ascunzi adevarul sau sa lupti cu un secret. sa nu poti uita ca ai tradat. sa te simti vinovat, sa nu poti uita si chiar sa innebunesti de dorinta de a avea totul inapoi, pentru ca stii ca acum ai face tot posibilul sa-l salvezi pe celalalt.
filmul mai impresioneaza prin final. tot de la vecina mea aflu ca ea nu a vazut niciun film american care sa aiba aceasta finalitate. ana spune ca ar fi facut alt final, i-ar fi placut ca batranul sa ajunga sa-l vada in gara pe rancel, ajutat de mezin, si sa-l „salveze”. eu zic ca batranul a aflat adevarul, a inteles… nu ar mai fi avut ce sa salveze. doar sa aiba linistea ca il vedea pe rancel si stia ca e bine sau ca rancel l-a iertat. oricum, nimic din ceea ce putea sa fie nu va mai fi. nici daca finalul asta s-ar fi intamplat mult mai devreme in viata lui max, nu s-ar fi schimbat nimic. e greu sa traiesti cu unele greseli. ori suntem noi niste fraieri si, de fapt, viata s-ar putea trai mult mai usor?!

un soclu cu potential si un film bun

29 Sep

Am dat o mana de ajutor la infaptuirea si confirmarea voluntariatului. Iulia Vultur si Amelia Enache au tras de coarda ca sa pice voalul de pe monumentul voluntarului necunoscut. Eu am avut alt rol, sa fac studiul despre voluntariat pentru MaiMultVerde. A plouat in continuu, chiar mai tare exact in momentul cand se desfasura cuvantarea. Insa am fost niste voluntari reali si nu ne-am clintit din loc, am mers hotarati mai departe.
Monumentul, amplasat pe soclul fostei statui a lui Vladimir Ilici Lenin, este un omagiu adus voluntarilor din Romania. Semnificatie – este un simbol al tanarului care hotaraste sa se desprinda din multime si sa faca voluntariat in sprijinul celorlalti. Monumentul este realizat din materiale naturale, stuf, si va sta pe acest soclu consacrat pentru o saptamana.

In timp ce unii erau preocupati de voluntariat, eu nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la Goodbye Lenin!. E un film de productie germana, pe care, daca nu l-ati vazut pana acum, merita sa o faceti. Cei de la TVR2 l-au difuzat… eu l-am prins de doua ori, ultima oara chiar acum o luna. E un film bun de vizionat la ore de maxima audienta de tot poporul iar cei 49% dintre romani care regreta comunismul sa-l vizioneze de mai multe ori pe zi.

cand sa pleci capul

27 Iul

Invatatura crestina spune ca daca un aproape iti da o palma, raspunsul e sa intorci si celalalt obraz. Si atunci cand iti da si cealalta palma, sa-l iubesti.

Asa cum ii sta bine unui cumatru intelept, mai acum ceva timp, Cumatru’ povestea ceva invataminte religioase prin intelegerea faptelor/ intamplarilor din viata lui reala si cum s-a gandit el la ele. Spunea ca s-a hotarat sa nu mai vorbeasca de rau pe nimeni, sa nu mai injure si sa nu se mai uite la oameni, ca sa nu fie tentat sa-i judece. Ca profesoara nervoasa din liceu, era nervoasa si uracioasa pentru ca era bolnava, cancer. Elevii o urau pentru felul cum era. A aflat acest adevar tarziu, adica acum. Asa ca, el exerseaza. Eu, mi-am profilat imediat diverse situatii in care fac ceea ce el spunea ca nu vrea sa mai faca. Si am gasit cateva. Insa, cum ramane cu palma?! De cele mai multe ori, da, ramane data. Ceva se intampla in interiorul si mintea mea cand cineva tipa la mine. Nu mai sunt in stare sa spun nimic. Pot doar sa fac ceva. Sa fug.

Mai acum ceva timp ma intorceam de la mare dupa cateva zile minunate in care ne-am simtit bine cu totii. Si nu pentru ca ne-am imbatat ne-am simtit bine, ci pentru ca am fost multi si fiecare vroia ceva si totusi sa facem ceva impreuna, am avut de cine sa radem – unul de altul, am jucat whist sau pur si simplu am stat. A fost relaxarea dupa o lunga perioada aglomerata, cand te vezi undeva departe de munca si iti vine sa razi din orice. Cam asa eram. Adulmecam orice vorba, gluma buna sau proasta, parca o intrecere in spontaneitate si vorbarie.

Aglomeratie pe sosea, desi era luni seara. Pentru ca nu ne mai grabeam nicaieri, am decis sa oprim sa luam niste fructe. Parchez in spatele unei masini, in spatele meu vine alta, un papuc. Masinile curgeau a lene pe langa noi, una cate una. Cred ca erau doar trei masini oprite. Pentru ca am o pasiune in a observa lucrurile din jurul meu, mai ales oamenii, am timp si spatiu suficient sa ma uit cu atentie in jur, adica la oameni. Unei femei ii este rau si Barbatul cu care este, probabil sot, se tot invarte sa-i aduca apa, sa-i mai dea/ faca diverse. E usor agitat. Despre ea nu pot sa spun nimic. Doar ca e trista si are o fata trasa. Mai mult nu-mi spune. Trag concluzia ca-i este rau. Sunt cei care au coborat din papuc.
Ei nu cumpara fructe. Noi ne luam fructele si sarim in masina. Exact cand pornesc motorul si ma pregatesc sa ies dintre masini, se aude in spate un tractor. Face un zgomot infernat. Ca sa fiu sigura ca ies bine, bag in marsalier si dau putin cu spatele. Desi se mergea in coloana, nimeni nu face o fapta buna sa ma lase sa ies. Tractorul se aude din ce in ce mai tare. Probabil ca tot uitandu-ma sa ies am dat mai mult cu spatele decat trebuia. In acel moment vad in fata masinii mele Barbatul care incepe sa tipe si sa-mi spuna ca sunt proata, tampita, ca omor oameni pe strada, ca cine mi-a dat carnetul… Gesticula si tipa in continuu, ca sunt proasta si omor oameni pe strada. Am ramas blocata. Era harmalaie mare in jur si deodata cineva in fata mea tipa la mine si ma injura. Cred ca pe langa zgomotul dat de tractor, afara se auzea foarte tare si senzorul meu de parcare care creste in intensitate pe masura ce distanta fata de obstacol se micsoreaza. Simt cum ma inrosesc si am sangele in cap. Ma gandesc sa spun ceva, insa stiu ca o sa-mi tremure glasul. Deschid geamul sa-l vad mai bine si sa-i pot vorbi. Habar nu aveam ce sa cred, daca am lovit-o sau nu. Era un gol in mintea mea. Nu puteam pune cap la cap faptele si nu-mi aminteam de nici un zgomot care sa semene cu o lovitura. Imi aminteam doar zgomotul dat de masini, foiala din masina. Dar cum as fi putut sa lovesc masina din spate la modul in care m-am miscat eu, doar am lasat masina sa curca in spate si am miscat de volan… Gasesc resurse sa spun “Am lovit-o?”, cu o voce joasa, insa ma uit in ochii lui si cred ca par serioasa. Intre timp sunt mandra de mine ca am avut o replica asa simpla si la tinta, ca mi-am pastrat calmul, nu am tipat si eu cine stie ce tampenie sau sa spun vorbe prea inteligente pe care el sa nu le inteleaga, gen, sa-i fac morala ca nu asa se vorbeste cu o doamna. Prind curaj. Barbatul face o pauza foarte scurta, cat sa-si traga sufletul, apoi incepe iar sa tipe si sa gesticuleze. Se misca de colo, colo. Eu intreb inca o data “am lovit-o?”. Imi spune “nu, dar mai aveai putin, toanto!”. Si continua cu “proasto, cine ti-a dat carnetul, omori oamenii pe strada”. Concluzia ca nu i-am lovit masina ajunge in mintea mea acolo unde trebuie, e procesata si iau decizia sa ma car de acolo cat mai repede. Barbatul se invarte in jurul masinii mele si se trage cu mainile de par. Intre timp, Tamara face pe curajoasa si vrea sa apere onoarea prietenei, asa ca deshide portiera si spune ceva, cu intentia clara de a se da jos din masina, pentru a avea prestanta. Doua voci se aud disperate, „Tamara inchide usa!” O voce ii face morala ca nu era cazul sa intervina pentru ca nu ea este autorul inchipuitului accident usor si nici victima molestarii. Iar o alta voce ii spune sa-l lase in pace, sa-l ierte, e nervos fiindca sotia lui este bolnava. Aceeasi voce isi recunoaste neatentia la volan si forteaza intrarea in coloana pentru a fugi de incident.

Apoi m-am gandit ca trebuie sa fi avut un stres foarte mare daca a avut acea rabufnire nervoasa. Nici acum nu stiu cu ce am gresit si cat de aproape am fost sa produc coliziunea. Nu mai conteaza. Mi-a parut rau ca l-am suparat, dar intr-un fel m-am bucurat ca i-am dat ocazia sa se descarce. Asa, macar mi-a dat mie, o necunoscuta, o palma verbala si nu sotiei o palma reala. Asta doar daca va intelege.

vizita corporatista

11 Mai

Ce facem cand compania la care lucram are o vizita corporatista, persoana importanta din board?
Ne imbracam frumos, mirosim a curat, ne frezam si ne taiem unghiile, suntem punctuali la munca, ne facem ca muncim si suntem preocupati, pastram linistea si curatenia, nu umblam brambura prin companie, decat cu interes si daca trebuie, mergem in mod organizat si punctuali la intalnirea corporatista pentru a afla despre succesele si obiectivele companiei.
Ce face compania cand are o vizita corporatista, persoana importanta din board?
Spala geamurile, spala mocheta si scoate toate petele, mobileaza si lustruieste toate incaperile, ornamenteaza camerele cu flori (speram ca le-au cumparat si nu sunt de imprumut), invie niste sali dandu-le cate un nume, amenajeaza sala de relaxare, cumpara un fotoliu inflorat si arunca, in mod dezornodat, un sal pe el, pune tablouri multe cu angajati fericiti in diferite ipostaze ale vietii lor de team-building in companie, face tot ce-si propusese sa faca si chiar mai mult, intr-un timp record, informeaza angajatii si transmite reguli de comportament pe perioada vizitei.
Cum se intampla in realitate?
Persoana importanta din board se prezinta eleganta, zambeste tot timpul, fericita ca se afla printre noi si cu noi, vorbeste frumos la prezentare, face glume, pare relaxata, ne mobilizeaza si rasade optimismul in noi, depaseste cu bine momentul in care internetul nu merge, viziteaza toate departamentele, vorbeste cu sefii, probabil merge la cina cu sefii si intr-un tur nocturn de oras, iar dimineata, a doua zi, pleaca la casa ei. A mai bifat o tara pe care a vizitat-o si probabil se gandeste ca a facut niste oameni fericiti.
Angajatii s-au imbracat frumos, au mers punctuali sa-si ia locurile in primire din sala eveniment, au fost atenti la prezentare (mai mult cei din primele randuri, ca in spate doar se auzea ceva) si au reactionat, au facut glume si galagie pe socoteala conexiunii la internet care tocmai acum nu mai vroia sa mearga, au pastrat linistea cand a trebuit, au aplaudat la sfarsit, nu au pus intrebari, nici macar una incomoda, si-au preluat locurile in birouri in asteptarea vizitei corporatiste, s-au aratat cu adevarat preocupati de munca lor (nu si-au dezlipit ochii din monitoare).
Seamana cu vizitele Tovarasului in orase sau intreprinderi. Lipsesc doar cantecele patriotice si discursurile foarte marinimoase si pline de iubire impartasita. Or mai fi si alte diferente? Prima care imi vine – nu ne-au scos la repetitii. O fi bine, o fi rau?! Pana la urma, ambele tipuri de vizite au acelasi scop si rezultat. Si apoi, cand ai musafiri la tine acasa, ce faci? Ordine si curatenie. Vrei sa arate frumos. E normal…

eticheta

28 Noi

Vineri seara ma aflam in tranzit printr-un supermarket sa-mi iau de ale gurii, in drum spre un cabinet medical unde avea programare… ajungeam prea devreme. Acolo am aflat ce inseamna barbatul deosebit… unde mai pui ca era si domn… Si toate astea le-am aflat de la o doamna, evident… eu nu mi-am dat seama daca si ea ar fi deosebita cumva… era deosebita de mine, pentru ca ea era o adevarata Doamna (aranjata la maxim – par, machiaj, unghii, palton lung, fusta, atitutdine… undeva spre 50 de ani) pe cand eu, un adult inca nefinalizat. Pe domn l-am remarcat si eu… a fost usor, eu avand aceasta calitate de a observa oameni… asa ca mi-am oferit cateva secunde in care l-am scanat si mi-am facut o parere despre el. Un barbat care arata bine pentru varsta lui, oarecum/ destul de sexy… undeva spre 40 de ani, usor carunt, inaltime medie intre romani, imbracat ingrijit, pantofi camper, haina de piele intoarsa!, blugi indigo, probabil o marca scumpa (am pus eticehta asta ca sa-l mai ridic putin in ochii mei si ca sa se potriveasca cu pantofii), nu avea inca burta care sa dea afara din pantaloni, fredona o medolie (arata ca fiind vesel), cu un aer foarte relaxat si detasat… nu mai stiu ochii… dar cred ca inchisi la culoare… nu prea m-am uitat in ochii lui… oricum, se tot invartea pe acolo si era vorbaret si glumet cu angajatii… Ce sa mai zic… ca sa trag o concluzie, era o prezenta placuta. O sa ajung imediat la momentul in care aflu ca acest domn este deosebit, contrar etichetei mele de barbat interesant si oarecum sexy. Ma asez la coada. Doamna e in spatele meu. Domnul, personajul principal, in spatele Doamnei. Doamna se ofera sa aiba grija de cosul/ cosurile dumnealui daca vrea sa mai cumpere ceva. Il muta ea. Domnul a multumit si a plecat sa mai umble dupa ceva. Doamna, constiincioasa, ii trage cosurile si respecta coada. Domnul se intoarce si multumeste pentru grija purtata. Doamna… e in extaz si explica si de ce a facut-o. I-a facut placere! Pentru ca e un barbat deosebit. Mai rar astfel de oameni. V-am urmarit… stiu ca sunteti un om deosebit. Mi-a venit randul sa platesc si miscarile mele devin incete auzind discutia… zambesc si ma intreb daca doamna face un compliment pe bune sau e o metoda de a agata barbati. Zambesc si imi ridic ochii din banda si ma uit la domn. E un zambet discret, probabil ochii imi sunt mult mai expresivi… Se uita la mine curios si pare sa nu inteleaga ce i se intampla… dar se uita la mine, nu la Doamna, probabil e surprins si usor stanjenit. Cred ca isi pune si el aceeasi intrebare… sa nu fie cumva o conspiratie a doamnelor de a agata barbati deosebiti. E greu sa ti se faca un complement atat de grozav si sa nu stii de ce si daca il meriti… Sper ca v-ati si inchipuit deja cum toate doamnele din jur (2 doamne in coada si casiera) au fost rapid sensibilizate si au completat ceva dragut la complimentul Doamnei… Eeee, oamenii deosebiti sunt rari! Remarca completata de un oftat… Continui sa ma amuz in mintea mea in timp ce-mi pun lucrurile in sacosa si ies pe usa… Oare barbatul lor de acasa e la fel de deosebit?! Sunt revoltata! Ce-l face pe acest domn deosebit? Nu e cumva vorba doar de bun simt, educatie si ceva mai multa emotie din partea unor doamne deosebit de sensibile la marsaviile poporului identificate prin stirile de la televizor, foarte probabil si latura politica?! Ce, eu nu sunt deosebita? Vreau sa fiu si eu deosebita! Asa sa-mi ajute Domnul Dumnezeu! Am zis.