Arhiva | chestii. teorii. idei RSS feed for this section

Azi ma simt frumoasa

5 Dec

Conduc. Orice zi cu soare e foarte frumoasa pentru mine si ma face sa visez. E zi cu inspiratie. In drum spre munca visez ca plec departe. Acesta e visul meu in fiecare zi frumoasa, cu soarele incalzindu-ma in stanga. Imi place sa conduc masina la drum lung. As pleca oriunde. Gandurile zboara in mintea mea, multe si prin toate colturile, la sfarsitul drumului, daca as trage o linie, nu as putea face o sinteza liniuta cu liniuta. In dimineata asta exista si o dorinta de vacanta. Sunt cam obosita si astept sa treaca ziua. E vineri.

Ma uit in oglinda. Pentru ca aseara mi-am spalat parul, azi de dimineata sta in toate directiile. Trebuie sa-l ud. Trag de el putin si il ud. Simt ca in dimineata asta nu ma mai deranjeaza. Sunt ingaduitoare. O sa se aseze de la sine, asa cum o sa simta… Ma mai invart prin casa, ma imbrac, mananc. Ma mai uit o data in oglinda. Chiar imi place cum imi sta parul… Nu e rau. Au fost dimineti cand m-am enervat din cauza parului. Dar nici nu am rabdare sa-l aranjez, asa ca nu am niciun motiv sa fiu imbufnata si sa ocar din cauza lui. Ma uit la mine in oglinda din mai multe pozitii. Imi misc capul – sus, jos, dreapta, stanga. Ma si stramb putin sa vad cum mi-ar sta mai bine. E bine. Am un par frumos… ma aranjez putin (putin rimel ca sa mi se vada ochii) si sunt gata.

Pornesc la drum. Soarele ma incalzeste si e placut. Ma simt bine, simt o amorteaza in corp cu o senzatie de lene, mi-as intinde corpul, m-as pisaci in bratele cuiva si as iubi. Imi vine in minte mirarea mea despre/ pentru o doamna. O doamna despre care ma intreb cat de frumoasa se simte. Cred ca mult, foarte mult. Are o frumusete, o recunosc. Dar nu e doar asta. E si atitudine si inteligenta si intelegere pentru/ despre oameni. Vreau sa inteleg daca e un sentiment de frumusete impus, educat sau innascut. E tot timpul cocheta, mai ales in fata oamenilor pe care trebuie sa-i domine sau, daca nu e cazul de dominatie, sa aiba sanse de a se impune si a fi luata in considerare. Pantofi deosebiti, asortati la rochie, geanta… Asortati cu ceva, orice element de pe ea sau din ea. Identifica usor elementul extraordinar din viata/ ziua/ momentul ei care merita exploatat si il exploateaza. Produce un element de diferentiere, de atentie, cel putin in garderoba.

Ma gandesc la ea. Sunt in lift si sunt 6 etaje care ma despart de realitate. Sunt singura. Ma uit la mine in paretii-oglinda si ma admir. Decid ca azi ma simt frumoasa si o sa fac memorabil acest moment.

Anunțuri

maketing inspirat de statistici

2 Aug

e veche chestiunea, insa mi-am pus in minte ca merita mentionata, mai ales ca ea a fost produsa in urma unor date GfK si is mandra. si vreau sa o mai mentionez ca bun exemplu – am fost speaker la o grupa de studenti MBA care mi-au cerut sa le vorbesc despre cum sa gaseasca solutii/ date sau cum sa interpreteze rezultatele in timp de criza. se asteptau ca statistica si ideile lor despre modelare sa aduca solutii miraculoase. au fost cam dejamagiti de raspunsul meu. e momentul in care orice informatie poate fi foarte importanta si merita luate exemple din orice piata in care ai putea identifica si cea mai marunta similitudine cu cea in care lucrezi tu. datele in trend (istorice) raman si sunt importante, chiar daca cateodata sunt greu de interpretat, trebuie sa cauti fenomenul si sa revii mereu la ele. se produc schimbari in acumularea/ adoptarea valorilor de viata, in trairea emotiilor, se schimba stimulii de consum si viata.

vroiam sa va povestesc despre sensiblu care face campanie cu produse la care romanul obisnuit a taiat bugetul pentru a face economie. si mai imi place ca mesajul este delicat (trigger-ul este sanatatea la care romanul se gandeste in fiecare zi dar face prea putin) si il ascunde pe cel direct functional/ rational (iti dau ce tu nu poti sa-ti iei pentru ca ai devenit zgarcit si sarac) – reteta din sensiblu iti aduce un cadou pentru sanatatea ta.

cum te adresezi ospatarului, secretarei si femeii de serviciu

19 Iul

Acestea fiind spuse despre voi, sa scriu cateva randuri si despre ceea ce cred si fac eu.

eu fac asa: de cand am plecat de acasa, dupa cele 12 clase absolvite cu bacalaureat (si aleg aceasta varsta ca perioada de referinta pentru ca atunci consider ca am fost pe picioarele mele si a trebuit sa arat ca am bun simt), sa ma fac fata desteapta si sa ma realizez in viata, am vorbit tot timpul cu dvs., respectiv persoana a doua atunci cand faceam urmatoarele:

– eram intr-un mijloc de transport in comun si in fata mea erau persoane care nu dadeau semne de miscare si ma sileau sa pun intrebarea „Coborati la prima?”. Aproape indiferent de varsta in posesie a persoanei din fata mea. cred ca exceptie fac doar copiii, catre care ma adresez cu tu pentru ca mi se pare normal sa pastrezi copilaria cand discuti cu ei.

– eram intr-o coada si vroiam sa stiu cine este ultima persoana sau sa aflu ceva – „dvs. sunteti ultima persoana?” – asta se cam intampla cand mergi la doctor, sau esti la cec sau posta sa platesti/ cumperi ceva oficial si exista o suprapunere mare a cozilor de la acele multe ghisee.

– cand am inceput sa merg prin restaurante – a existat un moment in viata mea cand m-am ajuns cu banii dar in acelasi timp eram si flamanda rau… – ma adresam frecventa cu „fiti amabil”/ „fiti dragut” insa nimeni nu ma baga in seama, chiar daca ridicam mana si privirea mea era toata pe ospatar. cu siguranta ei stiau cum sa fie draguti sau amabili, doar eu eram invizibila de cele mai multe ori.

– de vreo 2 ani ne-am mutat, compania, intr-un bloc de birouri modern. exista femei de serviciu care vin cu o anumita frecventa prin toalete si fac curat. de fiecare data cand ma intalnesc cu ele zic „buna ziua”. si stiti ce am observat?! ele zambesc, te saluta si chiar sunt dispuse sa mai discute cu tine. iti spun daca e vreo problema.

– compania are cate o femeie de serviciu pe departament. cu fiecare cand ma intalnesc spun „buna ziua” si chiar intreb „ce mai faceti?” sau completez cu vreo observatie specifica zilei in curs „mie mi-e foarte somn”, „vai ce cald e afara”, „ploaia nu se mai opreste”. sunt intotdeauna dispuse sa faca si ele, la randul lor, un comentariu.

– despre secretare nu stiu ce sa spun… secretara mica ca o furnica vine la servici plina de purici… daca merg la o intalnire la un client, categoric sunt politicoasa. indiferent de varsta secretarei, fie ea si mica. cu secretare din compania unde lucrez sunt prietenoasa si vorbesc cu tu, adevarat, dar adaug „te rog”. n-au obligatia sa cante in struna tuturor mucosilor din firma…

Acestea fiind spuse despre mine, vreau sa cred ca sunt multi cei care raman politicosi fata de orice meserie sau om care practica o meserie inferioara lui. consider ca e doar o chestiune de respect fata de celalalt.

discursul liber

16 Iul

mi-am spus de mult si de multe ori sa comentez despre acest subiect… iata ca intr-o zi caniculara, dupa ce am batut strazile si m-a batut si pe mine soarele in cap, am decis sa fac o postare.

zic ca trebuie, categoric, sa ai talent pentru a tine un discurs liber. cumva, talent de povestitor, sa ai capacitatea sa-ti mentii discursul pe aceeasi linie dar in acelasi timp sa fii si spontan si atent la reactia publicului, sa tii publicul atent si entuziasmat. cred ca unii au impresia ca daca e vorba de un discurs liber, cuvintele si ideile nu trebuie organizate… e suficient sa fii adaptabil.

am fost la cateva conferinte pe teme de ecologie, digital, media. multi dintre vorbitorii romani au fost foarte slabi chiar si cu o prezentare ppt pe perete. cand mergi la conferinte, vezi, aproape fara niciun efort, diferentele dintre vorbitorii straini si cei romani. mi se par simpatici vorbitorii cu miros birocratic, crescuti in comunism, neadaptati la comunicarea si marketing-ul modern prin niciun sfat sau training, care iti mai intorc si spatele atunci cand vorbesc. ei se misca, cu o atitudine de batranel intelept, cu mainile la spate, si iti vorbesc cu un ton sigur, de profesionist.

ca sa revin la discursul public, am intalnit, de curand un business development manager, de la o marca foarte foarte mare si premium. a facut o varza din discursul lui. nu poveste, nu idei clare, prea multe cuvinte, putine idei, idei nefinalizate. nu era deloc pregatit. ca un roman adevarat si-a spus ca merge si asa, fraierii aia care au magazine online or sa faca valuri in jurul lui pentru ca oamenii il au in buzunar pe el si nu pot sa faca plata online fara el, or sa caste gura si or sa saliveze la el, doar asa… deci, el era important, noi, astia care-l ascultam, deloc. slab… am fost foarte dezamajita de atitudinea acestui domn si pretentia ca ar putea avea un discurs liber.

cred ca cel mai simplu si frumos discurs liber e acela cand povestesti experiente personale, sa povestesti ceva ce ai facut sau sa vorbesti despre ceva in care crezi. ma gandesc ca atunci esti implicat si pui suflet. te gandesti ca poti da un exemplu si sa ajuti. poti incepe cu un astfel de discurs.

 

copaci

3 Apr

Imi plac copacii. Si cred ca pasiunea a inceput odata cu primul copac ce mi-a fost desenat si dedicat. Intr-o tura cu bicicleta am gasit niste copaci tristi, care existau si ei intr-o vale… in spatele lor se ridica un dig impotriva apelor mari care ar fi putut invada campurile. De fapt, nu stiu exact cat de tristi erau… e ceea ce am gandit eu. Sunt genul de capaci care traiesc in duplicitate, cand sunt invadati de apa si trebuie sa traiasca in apa, cand apa se retrage sunt nevoiti sa se descopere. Noua nu ne place cand suntem dibuiti si nevoiti sa ne aratam. Ei se dau de gol, arata ceea ce au trait, nu se pot impotrivi soarelui sau naturii. Nu au cum sa ascunda ierburile care au crescut pe ei, care s-au incolacit pe trunchiul lor si care, acum, cand apa a secat, s-au uscat si arata cat de posesive au fost. Ma intreb cat de grea trebuie sa fie pentru ei viata asta duplicitara… Care le place cel mai mult? Viata in umezeala sau in uscaciune? Tind sa cred ca umezeala e mai putin trista decat uscaciunea. Pentru copaci. Pe noi, oamenii, ne-ar enerva. Ne place sa fim umezi doar daca e placere. Si as mai putea mentiona despre gunoaiele pe care o apa mare si nervoasa le poate aduce de departe… gunoaie care invadeaza viata acestor copaci roditi cu scopul precis de a tine pamantul acolo unde este… e greu sa fii invadat si sa nu poti face nimic… te obisnuiesti… de fapt, nu fac decat sa fiu invidioasa pe ei… ca ei pot sa stea neclintiti, cu acelasi numar de ramuri si frunze, pe cand eu nu.

unii pot fi in continuare fericiti… sau pacaliti?!

prezenta pe proximitate sau implicare? sau ce?

14 Feb

Saptamana trecuta am fost invitata la un eveniment al unei organizatii non-profit cu ocazia implinirii a cinci ani de existenta. Chiar si aceste organizatii sunt niste brand-uri care trebuie promovate. Isi construiesc niste programe sociale si/ sau de mediu pe baza unui concept si deservind o cauza, dau un nume, gasesc un sponsor si incep implementarea, aduna voluntari si apoi masoara rezultatele. Eu am fost invitata pentru ca am facut munca voluntara pentru ei ajutandu-i sa desfasoare o cercetare (eu ca muncitor al GfK care a sponsorizat) cu ale carui rezultate au gandit un plan de afacere care le va permite sa gaseasca bani pentru a duce mai departe unul dintre programele sociale.
Recunosc ca la inceput am ignorat invitatia, lasand-o in seama omului de pr, apoi am uitat complet de ea. Mi se aminteste printr-un telefon si incep sa ma gandesc serios daca sa merg sau nu. Nu vreau sa incurc treburile. Cand promit ceva, fac tot ce-mi sta in puteri sa ma tin de promisiune. Ezit sa dau un raspuns. Beneficiarul muncii mele voluntare insista si chiar ma vrea acolo. Cand inteleg asta ma decid sa merg, desi locatia e departe de locul de munca si casa mea – mall rahova. Zic sa merg si ma tin de cuvant. La 18:30 (ora de incepere pe invitatie) ma infiintez la eveniment, primesc biletul de identitate, cadoul de bun venit si caut un scaun care sa ofere vedere buna.
Gazdele declara deschis evenimentul (in jur de 19) si ne anunta ca vor trece prin programele organizatiei. Sunt calma si am rabdare, chiar daca mi-e foarte foame si asta nu-mi place. Incepe prezentarea primului program implementat de organizatie. Este legat de mediu – vorbesc despre rezultatele bune si isi lauda partenerii. Le multumesc pentru implicare si le inmaneaza o diploma de recunoastere a efortului. Insa nu e aproape nimeni care sa ridice diplomele. Multumim…. este cineva sau x de la… probabil va ajunge mai tarziu… La prezentarea primului program te gandesti ca e un accident si oamenii astia parteneri care au promis ca vin, doar intarzie. Prezentarea celui de-al doilea produs al organizatiei si momentul in care se citesc diplomele partenerilor, te conving ca e vorba de niste oameni care au promis – confirmat si reconfirmat – ca vin, doar ca nu au ajuns inca. Trece ora si nu vine nimeni nou. Se prezinta al cincilea produs si pot sa remarc in continuare o mare absenta in randul partenerilor. Gazdele gasesc cuvinte frumoase sa-si scuze partenerii neseriosi, insa eu nu-i iert in mintea mea si imi vine sa vorbesc foarte urat despre romanii neseriosi si lipsiti total de profesionalism. Printre parteneri sunt firme mari din tara ai caror reprezentanti nu au mai avut 2 ore la dispozitie in care sa vina la un eveniment organizat de cei carora le-au dat bani spre o cheltuiala nobila – investitia in viitor prin proiecte sociale si de mediu. Si cica asta se cheama implicare… Cica locatia (zona Romana) folosita la evenimentul de anul trecut a fost neincapatoare pentru toti partenerii. Asa ma intreb daca nu cumva e o problema de proximitate.
Am si eu momentul meu de glorie – cand se anunta diploma pentru cel mai responsabil cercetator, GfK – si ca eu sunt acolo ca sa spun multumesc si sa le arat gazdelor ca proiectul a fost important si pentru noi, nu doar pentru ei.
Ce sa mai zic?! Nu pot sa nu observ si lipsa de responsabilitate in a ajunge cu 5-10 minute inainte de inceperea evenimentului. Chiar ti se spune ca nu-i nimic sa intarzii, doar sa vii. Adica organizatorii de evenimente s-au obisnuit cu intarzierile si neseriozitatea…. isi iau din start juma’ de ora rezerva.

clasificarea

19 Ian

Trei copii intr-o discutie cu o bunica. Bunica ii alinta, ii mangaie si le spune: Andrei (13 ani) este cel mai inalt, Stefania (8 ani) e cea mai slaba. Apoi bunica nu mai spune nimic. Al treilea copil nu e alintat. Petru (9 ani) simte ca i se face o nedreptate si spune: Eu sunt cel mai mijlociu.
Si s-a facut clasificarea.

Azi de dimineata am fost sa-mi spal masina. Am si inghetat, am si intarziat la birou, insa am inteles ceva. M-am bagat in sala de asteptare care era rece si am asteptat. Le-am dat si cheia, nu m-a mai interesat nimic, doar sa o spele. M-au anuntat ca e gata si m-am dus sa-mi iau masina in primire. Cand m-am apropiat de masina, unul dintre baieti ma intreaba: sotul dvs. are un porsche? Le-am spus adevarul… NU… apoi mi-a venit imediat un gand/ o intrebare care nu a fost rostita – ati spalat-o mai bine stiind ca sunt sotia unui domn cu porsche?
Si asa am fost alocata unui segment.

Da, lucrez in cercetare de piata… stiu ce e o clasificare, cum se face o segmentare… cu toate acestea mi se pare foarte interesant sa observ ca de la o varsta foarte frageda vrem sa ne definim cumva, sa ni se puna o eticheta sau punem eticheta si definim oameni asa cum si cat reusim noi sa-i percepem si sa intelegem din ei.