desene si predictii

T tine umbrela ei deoparte, uda fiind, usor departata de ea, sa se scurga, cu varful in jos. Se sprijina de ea si o tot misca. E genul de umbrela alungita si subtire. Suntem in metrou si stam jos, pe primele doua scaune pe partea dreapta de mers a trenului. Apa se scurge incet de pe panza umbrelei si in scurt timp se formeaza o mica balta in jurul umbrelei. Vorbim diverse. Ea se joaca cu apa si face urme pe podeaua trenului care ne duce la Universitate. A tras linii prin apa in mai multe directii. Desena ceva, fara forme si fara o imagine precisa. Bucuroasa ca se vad niste forme, bucuroasa de idea de a desena in apa, se intoarce la mine si spune ca a desenat ceva. Cu apa si varful umbrelei. Ma uit si reflectez. Vad un cal, dar nu ma hotarasc care si unde sa-i fie capul, spun eu. Aici, in stanga. E o linie mai scurta, care poate fi capul aplecat, si te poti gandi ca paste. Ea se uita si se gandeste. Parca ar fi mai potrivit sa aiba capul in partea aceasta, in dreapta. Da, dar ar avea un cap prea lung. Pe de alta parte, capul tau ar fi coada mea, care iar mi se pare nenatural de lunga. Uite si un nor, spune ea. Iar pata aceasta chiar de deasupra calului e un bondar urias care se aseaza pe cal si-l musca. Daca are capul in dreapta, nu prea ii vad toate picioarele, zic eu. Uite aici, e ca si cum calul coboara un deal si paste, zice ea. Aaa, uite, firul asta lung e chiar o apa, un parau intortocheat. Ne amuzam ca aberam. Ne intalnim cu E care se urca in tren de la Victoriei si ne repereaza. Noi continuam sa ne uitam la imaginea schitata in pata de apa, cu varful umbrelei. E nu prea are spatiu sa participe la interpretarea noastra critica si artistica a desenului. In fata noastra este o doamna care urmareste desenul odata cu noi. Se uita la desen, se uita la noi. Asculta. Dupa un timp, destul de indelungat, se hotaraste sa spuna ceva – nu o sa faci usor bani in viata! Verdictul a venit dur si deodata, dar T ii face fata cu zambet si, chiar, seriozitate. Are o reactie. O intreaba pe doamna daca este sigura, daca stie sigur ca nu va castiga la Loto, ca ea joaca de mult si tare ar vrea sa castige. Doamna nu sesizeaza ironia si confirma ca ea spune exact ce vede in desen. Parca vad un zambet in coltul gurii ei, dar nu-s convinsa daca vrea sa fie prietenoasa sau chiar e posesoarea adevarului si zambeste cu blandete, din mila. Recunosc, eu sunt socata. Un astfel de verdict ma sperie. Suna altfel cand ti-o spune un strain cu atat de mare hotarare. Eu nu reusesc sa formulez ceva. T o mai intreaba o data daca e sigura de ceea ce vede, ca ea s-a saturat sa munceasca. Doamna ii confirma ca va trebui sa munceasca toata viata pentru bani si ca nu vor fi multi. Nu va primi bani de pomana. Va fi greu, subliniaza ea. T trage concluzia ca mai bine nu mai munceste daca tot nu o sa aiba bani in viata… Cu o ultima speranta sa lamureasca si sa schimbe verdictul, o intreaba daca stie sa ghiceasca, adica in mod profesionist… Ii explica ca desenul acela a fost supus inertiei in fiecare secunda, chiar din momentul in care umbrela a fost adusa in pozitie verticala si a fost trasa prima linie prin apa, cu mana, si ea supusa inertiei. Din momentul in care varful umbrelei a fost trecut prin apa. Plus, stangacia mainii si nepriceperii de a desena cu apa… Se doreste o ultima clarificare… predictia e pentru ea sau pentru mine, arata spre mine. Doamna devine deja mult mai serioasa. Pentru ea.

Ne pregatim sa coboram din tren. Cobor si remarc curajul doamnei sa faca predictii despre viitorul soartei noastre sau a T, cel putin, sa spunem. Asa, fara motiv. Ma intreb care element din desen i-a sugerat doamnei lipsa banilor sau munca grea pentru o rasplata baneasca. Apa? Apa sterge tot ce gaseste in calea ei. Adica muncesti in zadar… ce construiesti azi se spala/ strica maine din cauza apei? Calul, el ce vina are? Ce simbolizeaza? El este un animal frumos, chiar nobil.. nu oricine are un cal… nu vad ce semnificatie negativa sa aiba… si doar l-am facut cu cap si coama si coada. Era intreg. Cam slabanog si putin stramb… Coama cam lunga, dar sigur frumoasa. Si pastea, adica avea ce manca. Setos nu putea fi, avea paraul langa el. Existau si nori… nu am pus soarele pe cer, inspirate de vremea urata de afara… ploaie nesfarsita. Sau de la bondar a venit dramatismul… ca era urias si l-ar fi muscat pe cal, calul s-ar fi imbolnavit si ce manca azi, varsa maine…

Azi ma simt frumoasa

Conduc. Orice zi cu soare e foarte frumoasa pentru mine si ma face sa visez. E zi cu inspiratie. In drum spre munca visez ca plec departe. Acesta e visul meu in fiecare zi frumoasa, cu soarele incalzindu-ma in stanga. Imi place sa conduc masina la drum lung. As pleca oriunde. Gandurile zboara in mintea mea, multe si prin toate colturile, la sfarsitul drumului, daca as trage o linie, nu as putea face o sinteza liniuta cu liniuta. In dimineata asta exista si o dorinta de vacanta. Sunt cam obosita si astept sa treaca ziua. E vineri.

Ma uit in oglinda. Pentru ca aseara mi-am spalat parul, azi de dimineata sta in toate directiile. Trebuie sa-l ud. Trag de el putin si il ud. Simt ca in dimineata asta nu ma mai deranjeaza. Sunt ingaduitoare. O sa se aseze de la sine, asa cum o sa simta… Ma mai invart prin casa, ma imbrac, mananc. Ma mai uit o data in oglinda. Chiar imi place cum imi sta parul… Nu e rau. Au fost dimineti cand m-am enervat din cauza parului. Dar nici nu am rabdare sa-l aranjez, asa ca nu am niciun motiv sa fiu imbufnata si sa ocar din cauza lui. Ma uit la mine in oglinda din mai multe pozitii. Imi misc capul – sus, jos, dreapta, stanga. Ma si stramb putin sa vad cum mi-ar sta mai bine. E bine. Am un par frumos… ma aranjez putin (putin rimel ca sa mi se vada ochii) si sunt gata.

Pornesc la drum. Soarele ma incalzeste si e placut. Ma simt bine, simt o amorteaza in corp cu o senzatie de lene, mi-as intinde corpul, m-as pisaci in bratele cuiva si as iubi. Imi vine in minte mirarea mea despre/ pentru o doamna. O doamna despre care ma intreb cat de frumoasa se simte. Cred ca mult, foarte mult. Are o frumusete, o recunosc. Dar nu e doar asta. E si atitudine si inteligenta si intelegere pentru/ despre oameni. Vreau sa inteleg daca e un sentiment de frumusete impus, educat sau innascut. E tot timpul cocheta, mai ales in fata oamenilor pe care trebuie sa-i domine sau, daca nu e cazul de dominatie, sa aiba sanse de a se impune si a fi luata in considerare. Pantofi deosebiti, asortati la rochie, geanta… Asortati cu ceva, orice element de pe ea sau din ea. Identifica usor elementul extraordinar din viata/ ziua/ momentul ei care merita exploatat si il exploateaza. Produce un element de diferentiere, de atentie, cel putin in garderoba.

Ma gandesc la ea. Sunt in lift si sunt 6 etaje care ma despart de realitate. Sunt singura. Ma uit la mine in paretii-oglinda si ma admir. Decid ca azi ma simt frumoasa si o sa fac memorabil acest moment.

toamna pe bicicleta

Azi a fost o zi superba de toamna. Asta o stiti cu totii, fie ca ati stat in casa si ati vazut soarele pe geam iar doamnele stiriste v-au anuntat ca sunt peste 10 grade in termometre, fie ca ati umblat pe afara cu diverse activitati. Eu am fost cu bicicleta. In padure. Erau foarte multe frunze. Am realizat acest lucru abia cand am intrat pe o alee unde cineva/ ceva se jucase si imprastiase frunzele peste tot, cararea pentru pietoni nu se mai vedea si se formasera, pe alocuri, niste mormane de frunze. Desi pana atunci mersesem cuminte pe cararea pietenilor iar frunzele erau de-o parte si de alta, chiar sub nasul meu, nu-mi atrasesera atentia. Ma uitam inainte, ocoleam oamenii cu grija, sa nu cumva sa ma aventurez prea mult in campul de frunze, grijulie sa nu am suprize. Acum aveam chef de joaca cu frunzele. Cautam mormanele sa trec prin ele ca sa aud fosnetul, sa simt in sa diferenta de nivel si piedica pusa in roti de crengi si multimea de frunze prin care treceam. Mi-a placut ca am vazut oameni in varsta la plimbare, un batranel curajos sa se joace cu frunzele – isi tara picioarele prin frunze si mergea mereu in acelasi ritm. Era un fosnet la fiecare miscare. Nu s-a intimidat ca eu m-am oprit in fata lui si am facut poze. L-am admirat si m-am minunat de el. Imi plac batranii care stiu sa se bucure de lucruri simple pe care le ofera natura si fac lucruri pentru ca le e dor sa le faca.

dansati, dansati

o sa fie o referire scurta. nici macar nu l-am vazut 3D. daca vrei sa vezi corpuri multe in miscare, fara nicio incorcare si frustrare, ritm, forta, sa asculti muzica buna, maini si picioare expresive, trupuri in suferinta si lupta, in bucurie, filmul asta le ofera pe toate si o sa-ti prinda bine sa-l vezi. eu am fost impresionata. in special de creativitate, de integrarea elementelor naturale in dans, trupurile frumoase in miscare, miscari pe care nu le-am mai vazut, miscari extrem de sugestive, faptul ca am vazut dansatori in varsta a caror trupuri se miscau cu usurinta si expresivitate… eu ma gandesc ca o sa am un trup urat la 50 de ani… ei, dansatorii astia erau liberi de acest gand si ramaneau frumosi. extrem de curajoasa in exprimare, in miscare, in combinatia persoanele… mi-a placut la nebunie apa pe trupurile dansatorilor, apa aruncata, senzatia piciorului in apa sau pe pamant…

este vorba despre PINA

 

o cronica

acum aflu ca a existat si o miscare in Bucuresti… frumos

cand nu e sa fie, fata nu e salvata

O fata, un baiat, un telefon.Fata in castelul ei, in asteptarea lui sa o elibereze. Baiatul, plecat de acasa, foarte devreme, sa <lupte> cu familia numeroasa si prietenii. Telefonul, exista si se afla in posesia baiatului. Si fata are un telefon, e mijlocul lor de comunicare.

Se vorbisera sa petreaca impreuna aceasta seara, sa se cunoasca. Ceva o deranja. Ca nu stia exact ora cand se va intalni cu el. Da, s-a tinut de promisiune, sa o sune la ora opt seara pentru a stabili noi coordonate. Insa si de data aceasta, coordonatele au lipsit. Ea ramane in casa, docila, in asteptare. Are la ce sa se gandeasca… de exemplu, cum sa se imbrace. Sa-si puna rochia cu paiete sau blugi? Inca nu alege, amana momentul pana va sti cand se va produce intalnirea. Regretul ca nu a plecat la mare o urmareste si acum… foarte incurcate treburile… a asteptat plecarea asta, s-a bucurat de ea, apoi nu a mai putut sa plece si apoi nu a mai stiut ce sa faca. I-ar fi placut la nebunie sa faca o baie in mare, sa vada niste prieteni care i-ar fi zambit, copii care s-ar fi bucurat sa o vada. Sa scape de stresul zilelor ce au trecut. Nu mai conteaza, acum va iesi in oras si va petrece momente relaxante cu el. O sa o sune el cand ajunge acasa.

Trece timpul si nu se intampla nimic. Sa ia initiativa si sa dea o mana de ajutor in alegerea filmului. Face o alegere si transmite sugestia prin sms. Nu revine nici un raspuns. Se simte sechestrata in casa, nu-i place sa depinda de un telefon. Ar vrea sa iasa chiar acum din casa, e insuportabila asteptarea. S-a gandit ca o sa se plimbe… Si azi toata ziua a fost nehotarata… neplacuta stare. Ca vrei sa faci ceva, iti doresti foarte tare sa-l faci si, cu toate acestea, ceva te retine. Devii nehotarat. Ca un domino – astepti sa se intample ceva ca apoi sa pornesti catre el, ca apoi sa obtii altceva care duce la… Acum e momentul unei posibile relaxari. Acum nu trebuie sa mai decida nimic, nu trebuie sa faca nimic. Doar sa astepte sa vina el si sa o scoata din casa.

E ora 22. Inca in asteptare… niciun raspuns. E ratat deja momentul unui film. Ceva nu mai e bine. Lipseste comunicarea. Se gandeste ca e posibil ca intoarcerea lui spre casa sa se fi produs la mai mult de o ora de cand au vorbit ultima data. Cand stim ca suntem in intarziere si ca il vom dezamagi pe celalalt ca vom intarzia, nu mai avem notiunea timpului si avem tendinta sa exageram estimarile. Masa inca nu a fost servita, dar avem convingerea ca va veni in urmatoarele 5 minute, ospatul va dura alte 10 minute, vom bea niste pahare in cinstea familiei si prietenilor in urmatoarele 5 minute, hai, poate 10 daca ne si pupam, totul este inca sub control, ne urcam pe zmei si ajungem imdeiat.

E ora 23. Nimic. Niciun raspuns, nici o avertizare. Nu incearca sa gaseasca nicio explicatie. Baiatul a disparut. Blocat, legat, prizonier, refugiat, doborat in lupta. Poate fi orice. A renuntat… starea de neliniste si proasta dispozitie s-au accentuat. Butoneaza telecomanda… nu se poate hotari. Nu-i place nimic. Degeaba… daca nu a fost salvata, degeaba. Totul a fost in zadar. Fara plimbare, fara vorbe, fara decizie, fara nimic. Doar ea. Ce poate sa faca? Sa astepte un semn. Sa dea un telefon? Sa transmita un mesaj? Unde esti? Te-au luat prizonier? Filmul e ratat, vorbele nu mai au sens… Credeam ca esti un baiat desavarsit. Nici nu stiu daca sa ma gandesc ca e doar o gluma; prosta, din pacate.

Ora 2, noaptea. In sfarsit un mesaj! E viu! Am plecat de la lupta in graba, sa ma spal si apoi sa mergem la film. Am uitat telefonul acolo; acum l-am recuperat; mi l-a adus un luptator al varului meu. Nu am avut zmeu sa ma intorc sa-l iau. Chiar sunt un baiat desavarsit… si nu-mi plac glumele proaste.

Fata zambeste. Ii este foarte somn… chiar a dormit?! Primul gand care ii vine in minte este basmul cu Praslea si Ileana Cosanzeana. De fapt, sceneta jucata de cativa dintre curteni, cu cateva zile in urma, pentru a explica/ defini prin reprezentatie teatrala cuvantul INOVATIE. Apoi rade. Praslea si Ileana comunicau prin telefon, insa, la fiecare apel a existat tot timpul o voce la capatul celalat. Praslea a trecut cu bine prin trei probe de foc, de fiecare data a inventat ceva. Ileana a fost salvata.

Epilog

Un telefon pierdut a privat un stapan de singurul mijloc de comunicare cu fata. O fata balaie care astepta sa fie salvata ca sa mearga la film. Baiatul s-a perpelit prin casa sa gaseasca o solutie pentru a trimite un mesaj de avertizare catre fata. Fata a adormit de suparare. Solutia a venit prea tarziu ca fata sa mai fie salvata.

ziua de nastere

Azi Petru isi serbeaza ziua de nastere. Implineste 10 ani iar eu i-am urat La Multi Ani.

– Azi m-am trezit foarte devreme, pe la 7. Cand am deschis ochii am mai stat in pat, sa lenevesc, ma gandeam ca e doar vreo 8. Eram ferm convins ca este ora 8. Ca nu mai e mult. Eram nerabdator… dar si curios cat mai am de asteptat. Asa ca m-am dat jos din pat sa ma uit la ceas. Era doar ora 7…

– Erai nerabdator sa vina ziua ta? La ora 7 nu era deja ziua ta?!

– Pai eu m-am nascut la ora 9 dimineata! Si pana la ora 9 nu era inca ziua mea. Nu avea cum. Si eu asta asteptam. Mi s-a parut ca trece foarte greu timpul.

– Si eu care m-am gandit la tine exact la ora 9. Am vrut sa te sun, dar m-am gandit ca vei dormi, ca esti in vacanta si ai un somn mai lung. Ahhh, puteam sa te prind cu la multi ani exact de ziua ta! iti zic acum la multi ani, sa fii voios, sa cresti mare si frumos!

Ai primit cadouri?

– Nu, la ora 5!

– Ai niste momente foarte precis stabilite! Vei avea musafiri la ora 5?

– Da, vin niste copii la mine. Abia astept sa vina ora 5, sunt foarte bucuros! Azi e si ziua Anei. Ea vine la noi si aduce tort si sampanie. Noi aducem pizza. Copiii vor veni cu parintii, dupa ce termina ei cu munca.

Zambesc. Mi se pare incredibila constanta bucurie pentru fiecare zi de nastere sau zi de nume – el se bucura tot timpul. Am observat ca e o bucurie modesta si cuminte. Se bucura de orice cadou primeste. Devoreaza fiecare ciocolata pe care o primeste iar daca ii ceri, iti da, nu e zgarcit.

Cat o sa dureze aceasta bucurie pentru ziua de nastere, indiferent motivatia (ca primesti multe cadouri, ca petreci, ca esti in mijlocul atentiei)?! Pana la moarte? Imbatranesti si iti mai pierzi din bucuria de a trai si poate ca esti trist daca te gandesti asa… iar apoi te bucuri daca te suna cineva sa-ti spuna ca s-a gandit la tine.
Sunt oameni care nu-si serbeaza ziua de nastere? Daca nu ai sti cand esti nascut, ce ai face? Nu ai cunoaste bucuria unei zile de nastere…
Ne bucuram doar gandindu-ne ca e singura zi speciala din an in care stii ca poti sa-ti acorzi orice?! In celelalte poate ca-ti impui restrictii, ai griji. Am observat ca oamenii cu care lucrez tind sa se imbrace foarte frumos cand e ziua lor. Isi fac ceva deosebit la par, se imbraca cu hainele cele mai bune, isi iau zambet pe fata, se incarca cu incredere.

Cand o sa creasca mare o sa uite de nerabdarea cu care astepta ora 9 cand venea ziua lui?! Sa nu uit sa-i povestesc si sa-l intreb… cand o sa aiba vreo 30 de ani!

Daca ai fi intr-un spatiu in care doar tu ai sti despre ziua ta de nastere… si ea vine. Nimeni altcineva nu stie de ea. Ce ai putea face? Sa-fi faci o surpiza? Dar cum? Ca tu vrei ca lumea sa stie ca e ziua ta pentru ca vrei ca cineva sa-ti zambeasca, sa te imbratiseze. Mai bine faci o surpriza fiecarei persoane pe care o intalnesti pe strada. Poti zambi. O sa te creada nebun. Poti sa oferi o bomboana. Se vor bucura cu tine, pentru ca cei mai multi dintre oameni empatizeaza cu tine si sunt bucurosi cand e ziua lor de nastere. Si totusi, parca tot ai vrea ca cineva drag sa te sune si sa-ti spuna sa cresti mare, sa fii fericit, sa fii bucuros, sa ti se indeplineasca toate dorintele! Sa-ti faca o supriza! Orice, chiar si florile alea nenorocite despre care ai spus ca nu le mai vrei niciodata!

Ai mai putea suporta ziua ta de nastere daca nimeni nu ti-ar spune la multi ani?!

Dedicatie pentru Petru. La Multi Ani fericiti, Petru!

maketing inspirat de statistici

e veche chestiunea, insa mi-am pus in minte ca merita mentionata, mai ales ca ea a fost produsa in urma unor date GfK si is mandra. si vreau sa o mai mentionez ca bun exemplu – am fost speaker la o grupa de studenti MBA care mi-au cerut sa le vorbesc despre cum sa gaseasca solutii/ date sau cum sa interpreteze rezultatele in timp de criza. se asteptau ca statistica si ideile lor despre modelare sa aduca solutii miraculoase. au fost cam dejamagiti de raspunsul meu. e momentul in care orice informatie poate fi foarte importanta si merita luate exemple din orice piata in care ai putea identifica si cea mai marunta similitudine cu cea in care lucrezi tu. datele in trend (istorice) raman si sunt importante, chiar daca cateodata sunt greu de interpretat, trebuie sa cauti fenomenul si sa revii mereu la ele. se produc schimbari in acumularea/ adoptarea valorilor de viata, in trairea emotiilor, se schimba stimulii de consum si viata.

vroiam sa va povestesc despre sensiblu care face campanie cu produse la care romanul obisnuit a taiat bugetul pentru a face economie. si mai imi place ca mesajul este delicat (trigger-ul este sanatatea la care romanul se gandeste in fiecare zi dar face prea putin) si il ascunde pe cel direct functional/ rational (iti dau ce tu nu poti sa-ti iei pentru ca ai devenit zgarcit si sarac) – reteta din sensiblu iti aduce un cadou pentru sanatatea ta.

cum te adresezi ospatarului, secretarei si femeii de serviciu

Acestea fiind spuse despre voi, sa scriu cateva randuri si despre ceea ce cred si fac eu.

eu fac asa: de cand am plecat de acasa, dupa cele 12 clase absolvite cu bacalaureat (si aleg aceasta varsta ca perioada de referinta pentru ca atunci consider ca am fost pe picioarele mele si a trebuit sa arat ca am bun simt), sa ma fac fata desteapta si sa ma realizez in viata, am vorbit tot timpul cu dvs., respectiv persoana a doua atunci cand faceam urmatoarele:

– eram intr-un mijloc de transport in comun si in fata mea erau persoane care nu dadeau semne de miscare si ma sileau sa pun intrebarea „Coborati la prima?”. Aproape indiferent de varsta in posesie a persoanei din fata mea. cred ca exceptie fac doar copiii, catre care ma adresez cu tu pentru ca mi se pare normal sa pastrezi copilaria cand discuti cu ei.

– eram intr-o coada si vroiam sa stiu cine este ultima persoana sau sa aflu ceva – „dvs. sunteti ultima persoana?” – asta se cam intampla cand mergi la doctor, sau esti la cec sau posta sa platesti/ cumperi ceva oficial si exista o suprapunere mare a cozilor de la acele multe ghisee.

– cand am inceput sa merg prin restaurante – a existat un moment in viata mea cand m-am ajuns cu banii dar in acelasi timp eram si flamanda rau… – ma adresam frecventa cu „fiti amabil”/ „fiti dragut” insa nimeni nu ma baga in seama, chiar daca ridicam mana si privirea mea era toata pe ospatar. cu siguranta ei stiau cum sa fie draguti sau amabili, doar eu eram invizibila de cele mai multe ori.

– de vreo 2 ani ne-am mutat, compania, intr-un bloc de birouri modern. exista femei de serviciu care vin cu o anumita frecventa prin toalete si fac curat. de fiecare data cand ma intalnesc cu ele zic „buna ziua”. si stiti ce am observat?! ele zambesc, te saluta si chiar sunt dispuse sa mai discute cu tine. iti spun daca e vreo problema.

– compania are cate o femeie de serviciu pe departament. cu fiecare cand ma intalnesc spun „buna ziua” si chiar intreb „ce mai faceti?” sau completez cu vreo observatie specifica zilei in curs „mie mi-e foarte somn”, „vai ce cald e afara”, „ploaia nu se mai opreste”. sunt intotdeauna dispuse sa faca si ele, la randul lor, un comentariu.

– despre secretare nu stiu ce sa spun… secretara mica ca o furnica vine la servici plina de purici… daca merg la o intalnire la un client, categoric sunt politicoasa. indiferent de varsta secretarei, fie ea si mica. cu secretare din compania unde lucrez sunt prietenoasa si vorbesc cu tu, adevarat, dar adaug „te rog”. n-au obligatia sa cante in struna tuturor mucosilor din firma…

Acestea fiind spuse despre mine, vreau sa cred ca sunt multi cei care raman politicosi fata de orice meserie sau om care practica o meserie inferioara lui. consider ca e doar o chestiune de respect fata de celalalt.

discursul liber

mi-am spus de mult si de multe ori sa comentez despre acest subiect… iata ca intr-o zi caniculara, dupa ce am batut strazile si m-a batut si pe mine soarele in cap, am decis sa fac o postare.

zic ca trebuie, categoric, sa ai talent pentru a tine un discurs liber. cumva, talent de povestitor, sa ai capacitatea sa-ti mentii discursul pe aceeasi linie dar in acelasi timp sa fii si spontan si atent la reactia publicului, sa tii publicul atent si entuziasmat. cred ca unii au impresia ca daca e vorba de un discurs liber, cuvintele si ideile nu trebuie organizate… e suficient sa fii adaptabil.

am fost la cateva conferinte pe teme de ecologie, digital, media. multi dintre vorbitorii romani au fost foarte slabi chiar si cu o prezentare ppt pe perete. cand mergi la conferinte, vezi, aproape fara niciun efort, diferentele dintre vorbitorii straini si cei romani. mi se par simpatici vorbitorii cu miros birocratic, crescuti in comunism, neadaptati la comunicarea si marketing-ul modern prin niciun sfat sau training, care iti mai intorc si spatele atunci cand vorbesc. ei se misca, cu o atitudine de batranel intelept, cu mainile la spate, si iti vorbesc cu un ton sigur, de profesionist.

ca sa revin la discursul public, am intalnit, de curand un business development manager, de la o marca foarte foarte mare si premium. a facut o varza din discursul lui. nu poveste, nu idei clare, prea multe cuvinte, putine idei, idei nefinalizate. nu era deloc pregatit. ca un roman adevarat si-a spus ca merge si asa, fraierii aia care au magazine online or sa faca valuri in jurul lui pentru ca oamenii il au in buzunar pe el si nu pot sa faca plata online fara el, or sa caste gura si or sa saliveze la el, doar asa… deci, el era important, noi, astia care-l ascultam, deloc. slab… am fost foarte dezamajita de atitudinea acestui domn si pretentia ca ar putea avea un discurs liber.

cred ca cel mai simplu si frumos discurs liber e acela cand povestesti experiente personale, sa povestesti ceva ce ai facut sau sa vorbesti despre ceva in care crezi. ma gandesc ca atunci esti implicat si pui suflet. te gandesti ca poti da un exemplu si sa ajuti. poti incepe cu un astfel de discurs.

 

a fi mare sau a fi mic?

un copil proaspat botezat in bratele mamei foarte emotionate din cauza evenimentului, a musafirilor curiosi sa vada copilul, sa-l tina in brate si sa se mire de asemanarea cu tatal. si mama si mesenii sunt veseli, joaca de-a ursitoarele a inceput. trei fete tinere, imbracate in rochii de zane foarte colorate, cu cate o bagheta magica in mana, se invart in jurul copilului si ureaza. sa fie frumoasa (copilul e o fata), isteata, cuminte, sa invete bine, sa se realizeze in viata, sa fie sanatoasa si tot ce se poate spune de bine. ursitoarele vorbesc in versuri si au scenariul lor. vorbesc pe rand, ursesc pe rand si vegheaza asupra copilului. ursitoarea portocalie zambeste tot timpul si se face placuta copilului. copilul s-a prins ca e moment de veselie, ca e vizata sa fie un personaj important atunci, raspunde si zambete imediat ce fata portocalie ii urzeste de bine. in randul mesenilor sunt oameni mari si oameni mici. oamenii mici sunt impresionati de urzitoare si sunt curiosi ce pot ele sa fac cu baghetele. cred ca au putut si singuri (fara explicatii detaliate de la mame) sa faca diferenta intre zanele bune si zana cea rea – un baietel de vreo 4 ani a caracterizat-o cu sinceritate „esti cea mai urata”. apoi s-o fi gandit „trebuie sa fii cea rea”. e imbracata in negru si, da, copilul are dreptate, e o fata mai putin simpatica. apoi cateva glasuri striga, spre avertizare, sa se fereasca ca o sa vina vrajitoarea. sigur copiii astia sunt plimbati pe la teatru. cand sunt la teatru, le place sa comenteze tot timpul si chiar sa le sopteasca actorilor de pe scena ce sa faca si de ce sa se fereasca. stiu povestile pe din afara. si, totusi, jocul cu ursitoarele nu cred ca l-au mai vazut, insa ma gandesc ca toata joaca asta da impresia de basm, au identificat corect personajele, expozitiunea este clara – avem un bebe botezat, in bratele mamei, niste fete frumos imbracate, ca niste zane, au baghete magice si roiesc in jur, intriga se contureaza – fetele frumoase zic cuvinte de lauda si de bine – sa cresti mare si frumoasa, isteata si sanatoasa, etc, avem chiar si o actiune care atinge un conflict depasit cu succes – zana cea rea vine si agita spiritele, insa cele 3 zane o domina si renunta, suntem cu totii atenti la deznodamant – fetele frumoase se retrag si ele, copilul ii vesel. exact ce ne asteptam, noi oamenii mari. baietelul de 4 ani este in propria poveste si deznodamantul ei e altul – nu a facut-o mare?! dezamagirea i s-a citit in glas si pe fata.