si stramosii lor dinozaurii… acum mai bine de 200 milioane de ani… ehe, ce vremuri…
azi am aflat, cu detalii, ca aceste pasari domestice se trag din niste dinozauri, specie anume. mi s-a parut scarbos… nu as putea explica de ce. aproape ca nu-i mai stimez. foarte interesanta teoria asta evolutionista si mai degraba argumentele care sunt aduse. par toate fara cusur. cum niste dinozauri mari (50m), cei ierbivori, au fost dominati de unii pitici (2m), cei carnivori. un dinozaur de 2m sa ajunga un curcan sau cine stie ce pasare… dar nu asta vroiam sa va spun. doar sa va spun ca i-am vazut, sa vi-i arat si voi sa trageti concluzii.
cred ca de mai bine de 15 ani nu am mai vazut curcani. si, atentie, curcani infoiati si mandri. eram oameni straini pe acolo si stiti cum sunt ei… gata oricand sa te alerge prin ograda, sa te intepe cu ciocul si pusi pe galagie. cum s-o chema cantul unui curcan? si au si margelele alea… unii. mai mari, mai mici, mai multe, mai colorate. o insemna ceva si margelele astea… oricum, bravo lor. dinozaurii aia sigur nu aveau margele si nu ar fi stiut sa aprecieze frumosul.
i-am pozat, dupa cum se poate observa, i-am si postat. poate va bucurati…
e un cuvant care ma face sa zambesc de fiecare data cand il aud. astfel de cuvinte sunt rare. de fapt, nu zambesc. rad. ultima data l-am intalnit ca status pe un id de messenger. nu m-am mirat. il stiam. l-am mai vazut. am ras la fel ca atunci cand l-am citit prima data. mi l-am imaginat pe posesor facand tiptil lucruri prin casa sau facand lucruri tiptile. e ca si cum ar trai in alta lume. imi propun sa traiesc tiptil o zi din viata mea. oare cum va fi?! cool…
nu e foarte folosit in limbajul curent. noi spunem ‘verb fara zgomot’ sau ‘verb incet’. vine din limba turca – tebdil. nu prea seamana la sunet/ pronuntie, dar daca zic ei… oricum, mie mi se pare foarte frumos, haios si foarte sugestiv.
atat am vrut sa va spun. ca exista cineva pe lumea asta care traieste tiptil, din cand in cand.
Uau! Asa mi-am spus cand i-am vazut. I-am vazut cu coada ochiului. Ceva mare in stanga mea. M-am oprit. M-am uitat. Am fost impresionata. Cu cata usurinta erau incolaciti… Culoarea si forma imi arata incordare. Niste muschi incordati si innodati sa se sustina unul pe altul. Cred ca ar fi mai relaxati daca ar fi cu totul in pamant. E greu sa fii asa dezgolit. Te simti neajutorat. Se uita toti in interiorul tau. Trebuie sa ai putere, sa fii mandru de tine, sa nu-ti pese. Sunt brate sau picioare? Stai, fara sa te uiti in sus, pana sa le vezi trunchiurile si coroanele verzi. Nu ridica ochii mai sus! Radacini, o sa spuneti voi. Da, lasa, hai sa facem pe artistii si sa mergem putin mai departe. Si, ce, nu ar putea oare sa fie niste oameni cu sus-ul in jos? Imi place sa cred ca sunt brate incordate si innodate, sa stea acolo impreuna multi ani de acum incolo. E mai natural sa te incolacesti in brate, decat in picioare. Asa capul devine pamant! De fapt nici nu am mai avea nevoie de cap. Si am gandi prin bratele alea innodate. Hrana ne-am lua-o din pamant si ar fi simpla, poate cateodata cu un exces de sare si minerale. Din picioare ne-ar creste mai multe picioare, mai mici si mai mari, apoi niste talpi-crengute-frunzulite si degetele-frunzulite pe care ni le-am racori in adierea vantului si ni le-am incalzi la soare. Vantul ne-ar gadila iar ploaia ne-ar pupa in talpi si degetele. Ne-am gadila unii pe altii si ne-am prapadi de ras. Ne-am putea lua chiar la trante, cand o batea vantul mai tare. Am avea o gramada de prieteni. Am sti exact care e scopul nostru in viata. Sa fixam pamantul, sa-i tinem umbra, sa primim animalele pe langa noi, sa crestem mari, sa fim verzi, galbeni, maronii, albi. Am fi tot timpul impreuna, ne-am intovarasi in ganduri, am imparti mancarea fara rautacisme. Frumos.
Oare sunt mama si tata, mama/ tata si copil, frati sau iubiti?
pentru ca nu am talent la facut fotografii, intr-o zi m-am hotarat sa imortalizez doar vechituri. nici pe aceasta tema nu am excelat pentru ca mi-am pierdut repede rabdarea. sunt putine subiectele pe care ma descurc in a le imortaliza: propria-mi persoana, copaci, peisaje, in general, si alte vietati care nu se misca. cladirile sunt prea mari pentru aparatul meu.
Sovata, multe vile numarate. asta-i semn de prosperitate. din pacate multe dintre aceste vile numerotate sunt niste vechituri in acest moment. traseul a fost din deal spre centru, vale.
vila 45, ofera camere libere, program tv
vila 53, Eva, ofera cazare non stop
vila necunoscuta, absolut parasita
magazin de apa minerala… mai rar gasesti asa ceva in lumea moderna
un foarte batran mestesugar… care facea ceva marketing
sa va spun sincer, casa era parasita, precum si mestesugul
Mai zilele trecute am avut marea oportunitate de a ma infrati cu natura. Si nu am pierdut ocazia, fie ca a plouat, fie ca a fost soare, eu am fost afara si am mers. Am mers pe dealuri, prin paduri. M-am imprietenit cu un bolovan verde si niste melci iesiti la soare dupa ploaie. Si infratindu-ma eu cu natura, cugetand la ale vietii sensuri, minunandu-ma cu si de natura insasi, mi-am amintit de un tinar cugetator si psiholog care, intr-o sedinta de analiza a sinelui sau existentiala, cum s-o fi numit, a ales sa fie o broasca. Oricum, exercitiul asta nu are sens decat sa-l faci o singura data si intr-un mod organizat, nu doar tangential cum o fac eu, pentru ca eu inca nu am curajul sa fiu sincera cu mine. Ar mai trebui sa fie un personaj in tot jocul asta, care sa te bombardeze cu intrebari si tu sa raspunzi sincer si repede. Parca as vrea sa fiu un nor. Dar ma intreb apoi daca sa fie alb, albastru, gri sau negru. Si aici apare dilema. As vrea sa fiu un nor bland, plimbaret, care sa se uite la oameni, sa aiba o forma frumoasa si sa faca numai “fapte” bune. Sau…
Dar acum sa las nuantele deoparte si sa va arat un melc plimbaret, hotarat sa treaca dincolo de tufis. Chiar se misca, chiar se lupta cu inamicii verzi si chiar ii infrunta. Si, poate inspira pe cineva si gaseste un sens in a fi un melc.
Suntem in Romania. Parc Herastrau. O doamna trecuta de 40 de ani pe role, sa-i spunem mama, si un tanar undeva la 20 de ani pe role, sa-i spunem fiu. Doua persoane foarte ingrijite, asa imi par la prima vedere. Trec pe langa ele in miscare, nu ma grabesc, le ocolesc… Fiul se ridica de pe banca, cu rolele in mana, hotarat sa mearga mai departe pe propriile-i picioare desculte. Mama e mai mult decat derutata si revoltata. Tipa usor isterizata: Ce faci? Mergi descult? Pe unde scuipa toti?!
Uau! Hai ca asta a fost dura! Pai, draga mea doamna, ar fi bine pentru baiatul dumitale ca aleile acestui parc sa nu fie primele locuri in care el sa fi mers descult, vreodata in viata lui. Sper ca l-ai lasat in astia 20 de ani ai lui sa mearga descult prin multe alte locuri mioritice. Bine, nu se cade sa o faca in locuri publice… Dar daca nu mai suporta rolele, doar nu o sa se chinuie si sa fie nefericit doar pentru ca nu se cade sau ca va calca in scuipatul altora. E clar ca nu e de bine ca calci in scuipat. Si mai ales daca e al altora. Cand e al tau, suporti altfel… Dar calcam in scuipat de mii de ani, chiar daca suntem incaltati in mod adecvat cu papucii din dotare. Caram scuipatul altora dupa noi oriunde mergem. Ajunge si in casa noastra. Si, pana la urma, scuipatul nu e atat de rau. Ma gandesc ca rahatul in care traim e mai mare decat saliva descarcata de mitocanii nostri.
De exemplu, pe plaja. Sa nu-l lasi sa mearga descult in vama veche pentru ca acolo nu numai ca e scuipat si voma. Mai e si pisat, la greu.
Ce vorbim noi aici, sa mergi descult… Sa nu-l lasi sa faca sex pe plaja! Pe langa faptul ca o sa aiba mari probleme cu nisipul care intra peste tot, iti dai seama ca nisipul contine multe si variate flegme, caca, microbi, insecte, mortaciuni, alge, scoici… Cahhh!
Cel mai frumos e sa mergi descult in iarba verde, dimineata. Sau noaptea pe o caldura torida. Iarba poate fi de oriunde. Poate fi gazon sau poate fi iarba grasa de la munte. Asta din urma e ceva mai greu de suportat pe talpile fine pentru ca e aspra si groasa. E palcuri-palcuri si trebuie sa fii atent cand calci, risti sa-ti sucesti glezna. Apoi mai e frumos sa mergi descult undeva la tara, pe o ulita, evident nepietruita, unde tarana iti vine pana la glezne si te frige de fina ce e si de la soarele care o arde toata vara. Sa mergi descult in curtea plina cu pasari sau o curte prin care mai trec din cand in cand pasari. Faci slalom printre gainat. Poti sa-l simti cald sau rece, in functie de cat de norocos esti. Si or mai fi si alte lucruri extraordinare legate de mersul descult…
Vineri citeam urmatoarele: “Ajuta-l, Doamne, pe robul tau sa indure orice fel de placeri pamantesti l-ar atinge cu gratie si rabdare demne de numele Tau Sfant”.
Si era vinerea mare! Mi s-a parut foarte tare. Si nu conteaza contextul, ca e pur si simplu un text dintr-o carte care vorbeste cu ironie despre englezi. Mi s-a parut foarte tare coincidenta cum de era vinerea mare si eu citeam o rugaciune care, de altfel, m-a inveselit foarte tare. Pentru ca domniile voastre nu stiu cum citeam eu cartea. Am citit ce am citi din ea dar cand am ajuns pe la pagina 100 nu mi s-a mai parut interesant. Am uitat de carte vreo saptamana. Apoi am luat-o din nou. Iar acum, ca sa fac ceva interesant, am inceput sa o citesc de la coada spre fata si, cumva rasfoind, alegand povestirile in mod aleator. Vineri am deschis cartea la “Cum sa te distrezi cu tristete”.
Chiar daca vine cu intarziere, va dau si voua, ca sa luati aminte. Ca o mica explicatie, cica rabdarea si stoicismul sunt tipic englezesti, pe cand tristetea e specifica slavilor.
Stiu, am descoperim cel mai fain ornament pentru masina. O floare de apartament, in ghiveci. E belea! Am vazut si da foarte bine. Iti iei una mica, cu floricele dragute, cu ghiveci mic. Pui un ghiveci cumva rustic, asa, din nuiele… sa imite bine naturalul. Daca moare repede, nu-i bai, ca iti cumperi alta. Am vazut multe pe la florarii. Doar ca-i trebuie multa lumina si spatiu. E clar ca pentru spatiu, nu ai cum sa-ti mai pui in masina si maimutoi sau sa ingramadesti cine stie ce pungi sau haine in jurul ghiveciului. Ar fi cam kitch. Acum de vazut cum trebuie sa fie masina. Poate fi nici mare, nici mica, dar cu multe geamuri prin care sa patrunda multa lumina. Deci, ce poate avea atat de multe geamuri, mai mult de 4, luneta si parbriz. Aaa, parbrizul nu se pune pentru ca te amendeaza domnul politist ca ai adus modificari masinii care nu sunt permise legal, desi nu mai are nici o alta masina oficiala o sera pe parbriz. Ar fi masinile hatchback. Si tot nu e suficient. Ca floarea, daca o pui in spate – acolo ai suport si e cel mai sigur, va primi lumina din lateral si din spate. Cum sa facem sa primeasca de deasupra? Punem trapa? Sunt masini care au deja o trapa sau au chiar un design de spate cu totul special. Parca special creat ca o doamna gingasa si deosebita sa creasca acolo o sera. Haideti baieti, ca va pricepeti la masini! Ce masina poate fi?! Incerc sa nu vorbesc despre proprietar si sa ma rezum la masina. Proprietarul e greu de definit: poate fi si femeie, dar si barbat. Poate fi tanar, dar si batran. Poate ne gandim ca e de o sensibilitate iesita din comun. S-a decis sa cumpere aceasta masina tocmai pentru avantajul luminii – masina primeste lumina din toate partile, de la sud, de la nord, de la vest, de deasupra! Esti ca si in natura! Ce poti face cu atata lumina? Cresti o floare.
un elefan si un barbat gol, undeva pe o plaja (nu mai stiu daca originalul era cu plaja sau nu dar am simtit nevoia sa-i pozitionez undeva). elefantul se uita la barbat si spune: chiar poti sa respiri prin chestia aia?
hahaha, am spus un banc prost si cu prostii.
Azi m-am trezit de dimineata. Ceasurile mele aratau, toate, 8:30. Si am avut un tonus bun, gandindu-ma ca am toata ziua inainte. Timp berechet de cheltuit. Asa ca am purces sa fac lucruri, cu sufletul plin de mandrie pentru mine, ca aveam spiritul vesel si pus pe treaba, si respect pentru o zi atat de lunga si calduroasa. Doar ca spre dupa-amiaza lucrurile au inceput sa nu se mai potriveasca. Am sunat de pranz un prieten cu gandul sa-i tin companie chiar inainte si in timpul mesei de pranz, insa se pare ca mancase deja si poate chiar dormea. Sau cine stie ce facea. In fine, ghinionul meu… Nu inteleg de ce se termina asa de curand transmisia (in reluare) a primei curse de formula 1 din acest an. De ce la tv sunt numai porcarii. Consult tele-textul tvr si nu se pupa nimic din ce scrie acolo cu ceea ce este la tv. E de la ei. Las totusi timpul sa curga in voia mea. Sunt ingaduitoare cu mine si cu ei, chiar daca totul mi se pare razna. Si timpul trece… Noroc cu astia de pe posturile tv specializate pe stiri… ca iti arata in orice moment cat e ceasul. Ce ne-am face fara de ei care ne arata ca timpul se scurge?! Daca te uiti de mai multe ori cu atentie la eranul televizorului si apoi iei la rand toate ceasurile din casa, iti dai seama. Tu esti de vina. Asa ca mi-am tras o palma. Tot ce am facut azi pana la ora mai sus amintita au fost traite cu un decalaj de fus orar de doua ore. Bravo mie… aproape ca am avut cea mai lunga zi din viata mea. In continuare mi-am propus sa nu ma mai uit la nici un ceas din casa si nici sa nu indraznesc sa ma intreb/ gandesc la timp. Asa ca m-am izolat de lume, am tras jaluzelele si am tras cu dintii de timp ca sa fac ziua mai lunga.
Pentru cine nu s-a prins, explicatie: am setat ceasurile cu o ora inapoi si nu inainte cum ar fi trebuit.
