tura bicla, Campina

Am ramas datoare cu o tura. Cui, o sa intrebati voi. Mie, ca mi-am propus sa scriu despre ea. Si natiunii pasionate de bicicleta, dealuri sau munte, sport, actiune… S-a consumat acum doua saptamani, cand era soare pe cer si 20 de grade in termometre. A fost ceva spotan si rapid, un traseu propus de un domn, pe un forum. Acest domn era din Campina si cunostea bine zona. Intr-o zi de vineri mi-am spus ca ar fi interesant de incercat. Asa ca mi-am cautat tovaras din Bucuresti si am plecat spre Campina, sambata dimineata, cu acceleratul de Satu Mare care intotdeauna intarzie, dar are vagon special pentru bicicleta, mai corect spus, vreo 8 locuri special amenajate (adica suporturi). Am ajuns pe la 11 in Campina. Foarte cald. Am inceput sa-mi dau jos din haine si tot imi era cald. E tare greu sa faci efort cand ti-e foarte cald. Eu ma imbracasem de munte, pe vreme de toamna, ca doar fusese frig mai zilele trecute… polar, geaca de ploaie, 2 randuri de pantaloni… Noroc ca am avut ce dezbraca si apoi ce arata, decent, nu pieptul gol… aveam ceva colanti pe mine si un tricou cu maneca scurta. Hainele groase s-au dovedit, intr-un final, utile…. Seara… era deja frig. Dar, sa revin la tura. A fost, cred, cea mai dificila tura pe care am facut-o. De ce? A fost multa catarare… catarare abrupta, cu impins de bicicleta… poteca nu mai era poteca pentru ca peste ploile sau zapezile care au fost, au trecut carute, animale, apa si poteca era numai damburi, pietre si noroi. Asa ca am avut portiuni in care nu am putut inainta din cauza noroiului si damburilor si am impins la bicicleta. Am “tras” de bicicleta chiar si intr-o coborarare foarte abrupta si neuniforma, ca altfel nu stiu cum sa-i spun… iar franele nu ma mai tineau… Era sa cad de cateva ori… mi-am facut 3 vanatai zdravene pe picioare… am tipat… am simtit frica, cu adevarat… e dureros cand o simti…
Traseul a fost, dupa cum urmeaza: Cornu-(pe aici pe undeva, cred ca sus, pe plai, este o cruce mare ridicata de unii sa slaveasca pe altii) Plaiul Cornului – Plaiul Nistorestiului -(bucata asta, pana la varf, a fost criminala, mi-am dorit sa nu fi fost acolo… am tot impins la biciclete… e mult de urcat; si in acest moment esti in padure, nu mai vezi Campina in stanga) Vf. Frumos – (aici a fost o coborare foarte urata, tinut de bicicleta cu dintii, ca frane nu mai aveam decat pentru drum drept) Seciuri – drumul judetean de pe Valea Doftanei prin satul Lunca Mare – Campina, gara. In total au fost 42 km, plecat in jur de 12 si terminat in jur de 18:30.
Sa nu va inchipuiti ca acest traseu este marcat cumva si sa va spun culoarea si semnul. Te iei dupa poteca. Si cred ca te mai poti orienta dupa semnele cardinale si sa ai tot timpul in stanga drumul national. ca tu mergi spre interior si cumva pe diagonala. Nu ne-am ratacit si numai datorita domnului care cunostea bine potecile. Dupa ce cobori Vf. Frumos, e o rascruce de drumuri. Unul duce spre Secaria (cel din stanga, dar nu e urcare, e drept si apoi chiar coborare) si unul coboara (dreapta) spre Valea Doftanei, mai jos de baraj.
Pedalatul pe drum asfaltat a venit ca o minune, o rasplata a fricii si chinului indurat in catarare. A fost mai greu decat atunci cand mergeam pe munte cu rucsacul in spate. Cand am ajuns acasa, imi simteam toti muschii; maini, picioare, spate. A fost greu, dar mi-a placut.
Sa va mai povestesc din poze… fiti gata, incepem! nu de alta, dar peisajele au fost superbe
asta e dovada ca am fost cu bicla si ca era soare

asa se vede de la cruce… orice petec de pe vaile si dealurile astea e acoperit de cate o casa

exemplu de catarare… si tovarasii mei

pe aici am trecut

om la pamant…

doar peisaj si putina catarare

Daca pe dealurile astea gasiti un caine care vrea sa se imprieteneasca cu voi, eu zic sa va ganditi de doua ori. Noi ne-am imprietenit cu un caine, de altfel dragut, roscovan, jucaus, flamand… i-am dat de mancare iar l-a sfarsit ne-a facut o surprinza. S-a dus sa se usureze relaxat exact pe bicicleta mea, pe coarne (era culcata la pamant).
Cu ocazia acestei excursii am vazut urme de urs si am aflat ca exista solutii pentru momentele in care te intalnesti cu el. Sa faci mult zgomot: sa fluieri, sa vorbesti zgomotos, sa aprinzi o petarda… Asa ca pastreaza intotdeauna una la sfarsit de an, pentru intalnirele spontane cu ursii.

toamna in vesmant de iarna

sunt poze facute exact acum 3 saptamani, cand a dat prima zapada din toamna asta

obiecte usor de imprumutat respectiv, pierdut

eu imprumut si pierd cu usurinta pixuri. fie ca il am in mana si merg la un coleg sa desenez, gesticulez ceva cu ajutorul lui pentru a ma face mai usor inteleasa… fie merg cu mana goala la un coleg, insa ca sa ma fac mai usor inteleasa simt nevoia sa iau un pix/ creion in mana si incep gesticulatia. asa ca iau orice pix de pe birou, aflat cel mai aproape de mine. in seara asta am furat fixul unei doamne in varsta, sefa de scara. am fost la ea sa platesc intretinerea si sa ma plang, vechea poveste, ca nu mi se incalzesc caloriferele. dansa mi-a dat un pix sa notez un numar de telefon. l-am luat si l-am tinut in mana, bine mersi. m-am si jucat cu el, asa cum te poti juca, nervos, cu un pix… l-am luat cu mine acasa, l-am pus pe birou, m-am uitat la el… nimic deosebit, un pix albastru… acum e al meu!
si asa mi-am amintit ca am pierdut cel mai bun creion cu mina pe care l-am avut vreodata. ma atasasem de el… probabil, mai mult pentru ca am reusit sa-l pastrez cateva luni bune.
pierd cheile prin geanti sau prin casa, uit bani prin buzunare, uit servetele prin buzunare si apoi spal hainele cu ele

un lac intr-o dimineata geroasa de toamna

si din titlu aproape ca am spus tot. nu sunt multe de povestit. e toamna. e dimineata. sunt undeva departe. parca as vrea sa plec acasa, parca as vrea sa raman acolo. le vreau pe amandoua. ieri vroiam sa plec. astazi as vrea sa mai raman. imi place aerul geros din dimineata asta. am iesit sa ma plimb, ca sa-mi iau ramas bun. mi s-a facut o pofta nebuna sa merg repede si mult. grabesc pasul si simt cum incep sa ma incalzesc. simt caldura cum urca pe sira spinarii, sub subtiori, pe ceafa, alta caldura imi vine din piept si ma loveste puternic in fata. rasuflu cu greutate, pufai, nu-mi pot controla respiratia din cauza aerului rece care ma pisca pe nas si/ sau a nasului care e infundat. parca mi-ar placea sa simt mereu aerul asta rece si ceea ce simt acum. sentimentul asta nu ma sperie. sunt singura, am mersul hotarat si gandurile nicaieri. stiu ca mi s-a intamplat ceva. am facut un lucru bun si am fost buna. nu e fericirea, dar ma bucur. stiu ca mi s-a intamplat. nu stiu daca sentimentul e tristete. este putin, dar mai e combinat cu ceva. un fel de bucurie. am energie si o putere blanda. simt ca as putea face orice. am iubit si acum plec dupa viata mea. fara niciun cuvant, fara judecati de valoare. am ajuns la un lac, retras si ascuns in ceata sau aburul care iese din el. ma opresc si rasuflu adanc. ii cer corpului sa nu mai fiarba. am senzatia ca daca o sa bag mana in apa, o sa simt aceeasi caldura pe care o emana corpul meu acum. e rece… degetele imi ingheata. o sa-mi fie dor de toamna asta, de frunze, de copaci, de oameni. imi este greu sa ma misc din loc. ma uit la apa, la aburi, la copaci, ma invart. nu pot decat sa stau pe vine si sa ma uit. poate ca nici nu vad tot ce e in jurul meu… vad culorile… m-au innebunit, m-au socat, m-au inveselit. gandurile mele sunt undeva sus, suspendate. au fost in mine si au iesit. sunt linistita, ca acest lac. trebuie sa plec. sa-mi fac bagajul, sa mananc. sa plec la casa mea, la locul meu… imi mai dau un ragaz si mai stau putin. mi se desfunda nasul. ma decid sa plec si pasul mi-e hotarat. acum stiu ca o sa revin aici.

tura bicla, depresiunea praid-sovata

E o zona de dealuri, altitudine 500-700 m. Cu cat mergi mai mult spre nord-est-ul ariei, te apropii de cea mai friguroasa zona a tarii. Sunt munti de sare si lacuri sarate – depresiunea Praid-Sovata. Eu m-am plimbat mai mult prin Sovata. Zona e superba toamna si am reusit sa fac o tura cu bicla in ultima duminica de vara, dupa care a venit iarna. Am facut cateva trasee la picior (toate cele marcate cu punct albastru, rosu, cruce galbena) si cred ca se poate merge lejer si cu bicicleta. Sunt doar cateva portiuni de piata si rampe mai mari, ceea ce inseamna ca va fi o catarare cu impins de bicicleta, dar cred ca zona merita. Dealurile au poteci care sunt usor de urmat, exista vizibilitate pentru ca e o altitudine mai mica si te poti orienta usor avand ca reper orasul, sunt si zone despadurite… Nu stiu sa zic pe ce dealuri am fost, sa dau nume. O sa incerc sa explic traseul in imagini.
Eram sus, pe un deal, la releu si am vazut drumul de jos care merge pe o vale, intre dealuri. De sus se vedea ca o urma alba si m-am gandit ca-i asfaltat. Nu era decat piatra. Mi s-a mai parut mie ca ar fi drept. S-a dovedit a fi catarare, insa una de dificultate medie. Pietrele ingreunau foarte mult urcarea.

Acum, ca sa gasesc drumul, eu am mers spre Praid (linia garbena groasa, din josul hartii), apoi am facut stanga la fabrica de lapte, adica pe Str. Minei, si apoi am tinut stanga ca sa ajung in intersectia marcata. Insa puteam sa fac stanga mult mai devreme, ca sa ies in str. 1 Mai – e mai buna. Sunt drumuri neasfaltate, cu piatra. In intersectie am facut dreapta si am mers de-a lungul vaii, printre dealuri, spre satul Illies (nu stiu daca asa se scrie corect, insa sigur se zice asa – nu l-am gasit pe vreo harta).

Puteam sa ajung in intersectia asta si daca incepeam tura de sus, adica din zona hotelurilor (nord-est-ul statiunii), mergeam spre Stana de Vale (ar fi fost catarare mai greoaie) si coboram pana la intersectie. Eu am facut bucata asta invers. Adica, dupa ce m-am plimbat eu pe vai si m-am intors spre casa, in intersectie am facut stanga si am urcat spre Stana de Vale, apoi am coborat spre oras. Eu zic ca-i mai bine asa pentru ca ultima cobarare a fost spectaculoasa.
Si acum cateva poze de pe traseu…
inca nu am ajuns in intersectie, dar simt ca ma apropii

de acolo vin

intr-acolo ma duc

Am mers vreo 17-19 km (dus, in total au fost 30) din care vreo 9-10 sunt urcare, prin sat si apoi si mai sus. La un moment dat drumul de piatra da intr-o intersectie cu un drum asfaltat. Aici se gaseste si o borna kilometrica si este marcata granita cu judetul Harghita. Daca mergi in dreapta (vale) ajungi in Praid. Mergi in stanga (sus) ajungi la o cariera de piatra. Drumul a fost asfaltat de catre compania care exploateaza cariera de piatra, pentru un transport mai sigur si rapid.
aici e undeva langa varf, la granita cu judetul Harghita.


Am intalnit si aici oameni pasionati de munte si bicicleta. Un biciclist local, aflat in plimbare, m-a insotit pana la varf si mi-a mai povestit istorioare de prin partea locului. Mi-a spus si cum se numeste varful, insa am uitat pentru ca era in ungureste. Mi-a confirmat ca se poate merge lejer pe dealuri cu bicla, fara sa te ratacesti.

DIY

pentru inspiratia oamenilor pasionati sa mestereasca in casa si gradina. m-am ratacit pe strazile unui orasel uitat de lumea noua si m-am uitat in curtile oamenilor.

gardul era mai inalt decat mine, nu am putut face nimic pentru o imagine clara. insa o pot comenta eu, pe scurt: se ia una bucata butoi de lemn, destul de mare, care se aseaza in picioare, se face o gaura, intr-o parte – intrarea, cat sa incapa un copil cu capul plecat. se pune o scara interioara si deasupra un capac de chiosc, ca sa nu ploua inauntru. apoi se ia una bucata tabla, banuiesc ca foarte groasa, care se indoaie de mai multe ori si se modeleaza toboganul, nu uiti de margini si sa fie lat cat sa incapa un fund de copil.
spor la treaba!

toamna in oglinda

Mi s-a intamplat un lucru mare. Am simtit, mirosit, vazut toamna. Mi-a venit sa spun, a fost pentru prima data cand am simtit cu adevarat toamna si am trait in mijlocul ei. As fi exagerat… as putea spune ca a fost cu mult timp in urma… Oricum, ai sansa de o trai de fiecare data altfel, asa cum te gaseste ea cand vine peste tine. Acum am iubit-o.
oglinda

ce se oglindeste

dintr-un alt unghi

nana jo, baba jan (2)

Am spus si am facut. Am citit si Vanatorii de Zmeie, prima carte scrisa dintre cele doua… viata in afganistan din pozitia unor barbati. Mi-a placut mai mult decat a doua. Si nici nu ma mir… cred ca prima idee, primul lucru facut este, de cele mai multe ori, cel mai bun pentru ca esti tu mult mai implicat, serios… Sau nu mi-a placut a doua pentru ca pozitia femeii in acea lume este total diferita si mult mai josnica decat cea a barbatilor… iar personajele erau cu greu extraordinare… doar prin forta si taria de a indura… si nu prea m-am impacat cu ideea… tot ce se poate. Insa foarte interesant cum din viata barbatilor (doua personaje principale si alte doua secundare) din cartea-barbatilor (prima) lipsesc cu desavarsire femeile… femeia nu a contribuit cu nimic la modelarea copilului barbat, barbatul matur era lipsit de nevoi sexuale… Insa in cartea-femeilor (a doua), care e din perspectiva femeilor, asa cum am mai comentat, viata femeilor (celor doua personaje principale) nu e deloc lipsita de barbati… foarte interesant… cred ca inteleg de ce, sunt adusi acolo tocmai pentru a crea drama. Dar drama a fost creata in ambele carti. De ce in cartea barbatilor drama e creata fara femei iar in cartea femeilor drama e creata cu barbati? In fine… sa ma opresc cu analiza comparativa.

cum se poarta o burta

Am tot vazut barbati cu burta. Nu ca femei burtoase nu ar exista. Dar burta femeilor se intrupeste cu tot cu solduri, sani, maini… trup. Ele sunt un tot. Unele, ca sa nu generalizez. Daca as fi avut o statistica despre acest subiect mi-as fi permis sa trag concluzii. In seara asta o sa vorbesc despre barbatii cu burta, asta pentru ca simt ca am o dispozitie extraordinara pentru acest subiect. Am avut ocazia sa studiez niste barbati. Cu burta evident. Burtile despre care vorbesc apartin unor barbati trecuti de varsta mijlocie poate chiar mai inaintati, care nu mai au nici un motiv sa nu aiba burta. Barbatii mai tineri care incep sa cresca o burta sau au deja o burticica, probabil mai au inca fund. In seara asta mi-am dat seama. Imi plac unii barbati cu burta. Burti mari, in sens de umflate, bombate inca de sub coaste, burti in forma de para, bombate abea in partea inferioara, burti purtate cu mandrie, burti turtite, stranse de o curea undeva pe la jumatate, de nu mai stii unde e burta si unde partea intima, burti acoperite de turul pantalonilor trasi cu incapatanare pana in mijloc sau chiar mai sus (mijloc, atentie, nu talie!), burti sunculite – astea sunt simpatice ca sunt inca mici si se fomeaza niste straturi-straturi moi, cu care te poti juca, burti micute-rotunjoare, burti in formare, burti musculoase purtate sub un tricou mulat… Pacat ca fundul se subtiaza pe masura ce burta creste…
In seara asta am admirat pe cineva. M-as fi dus sa dau mana cu el. Sa-i fac o poza si sa-i cer un autograf. M-am rusinat. Era burta para purtata cu mandrie. Un domn carunt, mic de statura, undeva la 1,65, foarte sigur de el, semet prin atitudine si nu prin statura, maini muncite, tot timpul cu o privire mai sus de nasul lui, spate drept, evident, burta in fata. Isi punea cel mai mult in valoare burta atunci cand dansa. Dansa frumos, nu va ganditi… avea atitudine. Burta era acolo, la locul ei, cat mai in fata. Facea pasii cu usurinta, iar mandria nu-i lipsea. Doamnele cu care dansa erau usor distantate din cauza burtii… dezavantaj… dar el tot semet ramanea. Statea drept si conducea autoritar. Mi-a lasat impresia ca e vorbaret si are vorba domoala. Nu se poate altfel. La cat de domol dansa, privire senina si zambitoare…
Ce sa mai zic… oricum ar fi burta, atitudinea face totul!

satistica care trage concluzii

in ultima vreme am tot ascultat radioul. sunt la curent cu actualitatea si imi este de ajuns. mai mult, daca asculti chiar radio romania actualitati, ai sanse sa afli mult mai multe stiri/ evenimente/ probleme nationale decat la un post de fitze sau la tv. e un mod de viata cu care te poti obisnui usor… statistica pe care am auzit-o la radio luni dimineata, m-a socat. zice asa. ceva din trafic. in weekend s-au intamplat 36 de accidente rutiere in bucuresti si 38 de accidente in tara. am retinut doar cifrele mari. statistica a fost detaliata pe numar de morti si natura culpei dar nu le mai stiu pentru ca deja trasesem concluzia. la un asa raport al accidentelor, mi se pare natural sa-ti fie teama sa circuli prin bucuresti. bucuresti este doar un punct pe harta romaniei…